Nimeni nu te poate învăţa ce e bine şi ce e rău pentru tine, sau ce e bine şi ce e mai puţin bine pentru ceilalţi. Nimeni din această lume nu-ţi poate spune ce e viaţa sau care este scopul acesteia. Tot ceea ce a învăţat un preot, un profesor sau un politician, este din lume. Cu toate că ceea ce a învăţat un preot, un profesor sau un politician exista până atunci în lume şi totuşi, lumea arată astfel, nu este dificil să ne dăm seama că tot ce au fost învăţaţi este nimic, nu duce nicăieri – nu aduce nimic bun în lume, la fel cum nu a adus nici înainte ca ei să se fi născut.
Absolut tot ce societatea promovează sau susţine este pe dos, merge în direcţia opusă ori este înţeles greşit. Folosesc des expresia asta, dar ea nu e doar o expresie, este mai mult decât o justificare conspiraţională.
După patruzeci de zile de vară înăbuşitoare la 40 de grade celsius, când oraşele mai au puţin şi se sufocă, bătrânilor li se face rău în autobuz sau leşină pe stradă – când recoltele sunt pe jumătate risipite, râurile secate, bolile în floare şi locuitorii lipsiţi de orice urmă de speranţă, de entuziasm sau energie, iar în sfârşit situaţia se îmbunătăţeşte şi norii apar, ca să vă ferească de arşiţă, să vă răcorească sau să vă îmbogăţească – oamenii spun că se strică vremea, că vin ploile şi se înrăutăţeşte, iar televizorul îi atenţionează să nu iasă din case, asigurându-i că le-a pregătit programe bune. Nici acesta nu este un simplu exemplu lipsit de valoare, ci e un set de valori după care generaţiile viitoare şi-ar putea mula vieţile.
Florile de ceai (tei) cad din copaci, sunt călcate în picioare, pe trotuarele Bucureştiului, apoi sunt măturate, adunate în containere, ca drept gunoi! Singura diferenţă dintre florile de tei gratuite, cele care cresc în copaci şi cele pentru care oamenii plătesc 10 lei, pe 10 plicuri, este că acestea din urmă sunt îndulcite artificial, sunt conservate ori colorate chimic. Apar tot felul de nutriţionişti care te îndeamnă să consumi produse fără zahăr, cu scopul de a îşi vinde produsele. Şi totuşi, produsele care nu conţin zahăr sunt îndulcite cu ajutorul substanţelor ca zaharină ori aspartam. Zahărul e natural, el nu vine de pe Marte. Dacă aş fi fost atras de domeniu, aş fi scris o carte cu titlul: „Zahărul vine de pe Marte, Sorbitolul, Lactitolul sau Maltitolul vin de pe Venus!“ Tu ce alegi să mănânci?
Iubesc tinerii care aleargă zilnic, pentru sănătatea lor. Aş da orice să pot alerga măcar un sfert din cât aleargă ei. Păcat că trei sferturi dintre ei nu îşi antrenează şi mintea, doar trupul.
Societatea modernă îl loveşte pe cel căzut şi îl menajează pe acela care e deja sus. Oamenii care nu îşi pot plăti dările la timp, sunt taxaţi în plus, penalizaţi periodic ori, condamnaţi, în loc să fie sprijiniţi sau pur şi simplu iertaţi de datorie. Cei înstăriţi, însă, sunt scutiţi de taxe, sunt încurajaţi şi primesc, periodic, oferte cu noi oportunităţi de afaceri, pentru a îşi dubla profitul. Ei bine, numai o minte bolnavă poate proteja un astfel de sistem nesănătos. Ţine-te bine! Acum vine descurajarea totală: Trei sferturi din planetă crede că aşa este corect! Ceee? ? ?
O astfel de tragedie nu a prins viaţă deoarece, aşa gândesc oamenii, nu pentru că rasa umană ar putea fi una animală, care nu se ridică cu mult deasupra soiurilor de primitive, aşa cum crede şi declară majoritatea. Ci pentru că aşa li s-a impus oamenilor să gândească, iar ei au executat.
De curând am primit o vizită de la o cunoştinţă stabilită în Israel. Aşadar, „Constituţia“ Morală a unui Sistem de Oameni Sănătoşi şi, care merge, îi graţiază de la taxe pe cei nevoiaşi – ba mai mult, îi susţine financiar, fără condiţionări drastice. Poate să pară ciudat pentru că nu ştii aceste lucruri însă economia lor creşte, rata criminalităţii scade şi societatea Prosperă! Apoi celelalte state, mai puţin prospere, se revoltă în loc ca pur şi simplu să urmeze exemplul comunităţilor care chiar Funcţionează. Totuşi, nu se vrea nu este acelaşi lucru cu nu se poate!
Am teminat de vizualizat un sait de ştiri şi publicaţii, pe care l-am accesat din pricina unui titlu prost, iar din nefericire am ajuns la categoria „cultură şi educaţie“. Am citit primele titluri din pagină apoi am ieşit. În continuare voi cita câteva titluri, cu scopul de a expune nivelul de percepţie a culturii şi educaţiei, promovate de oamenii de „vârf“.
- Tradiţii şi superstiţii de la ortodocşi
- Miron Cosma jură că de data asta iese în stradă
- Actorul cutare a murit
- Şeful absolvenţilor de la colegiul Leonida a primit un laptop
- Perle de la bac (partea întâi)
- De ce refuză ortodoxia să îl canonizeze pe „sfântul“ Ardealului?
- Perle de la bac (partea a doua şi a treia)
- Poveştile părintelui Arsenie Papacioc
Bine mă, unde dracu’ e cultura sau educaţia? Tot ce văd aici sunt numai minciuni, păgânism şi primitivism, şi prostie cât cuprinde. Albert Einstein spunea că două lucruri sunt infinite, în lume, Universul şi Prostia umană! Dar de primul nu putem fi încă siguri.
„Guvernele îţi oferă minciuni materiale, biserica minciuni spirituale şi tu rămâi cu ochii în ziar la nişte femei goale“.
source: Sişu Tudor