Eşti în pijamale. Te-ai trezit în faţa unui şemineu uriaş, care, arde într-un ritm fermecător – unde asculţi lemnele pocnind. Te afli dar într-o cameră necunoscută, şezând pe o canapea confortabilă. Ai un brad împodobit în stânga cum priveşti, iar în dreapta este o fereastră mică. E seară, amurg şi a început să ningă. Pe marginile geamului se aşează fulgi de mărimea unor mingi de ping pong. Milioane au început să cadă lin şi totul s-a albit parcă în câteva secunde. Poţi vedea brazii cum se leagănă uşor şi îţi dai seama că eşti într-o zonă de munte. Nu mai este nicio casă în jurul celei în care te afli acum. În braţele tale doarme ghemuită o fetiţă de cinci ani iar, alături, cu capul la pieptul tău, stă persoana care i-a dat viaţă. STOP!

Opreşte-mă din vis ori lasă-mă acolo! Nu am pentru ce să mă mai întorc aici. Nimic din ce am trăit în cei douăzeci şi opt de ani, nu se compară cu o secundă din visul meu, dar cu un minut? Aceasta este povestea Albei! Cel mai preţios moment din viaţă.

Poate nu m-am exprimat îndeajuns de clar sau de potrivit ca să pătrunzi în povestea mea. Uite-ne papucii îmblăniţi lângă sobă! Sunt trei perechi, unii mari, în mijloc cei mijlocii, iar cei mici la capăt. Văd nişte mănuşi şi o căciulă, puse la uscat. Cu siguranţă, s-a jucat cu zăpadă în marea parte a zilei. Of, dacă mi-ar sta în putere nu i-aş mai da drumul din braţe Albei niciodată; doarme atât de liniştită. O mângâi neîncetat pe a ei mamă, de parcă, aş privi-o pentru ultima dată. Nu mă satur să îi ating părul ondulat şi să îi sărut mâinile delicate sau pielea fină.

Sunt îndrăgostit de amândouă şi iubesc acest moment, atât cât reuşesc de tare. Încerc să scriu cât mai silenţios ca să nu trezesc pe cineva.
Aţi ghicit, sunt cu tableta în mână fiindcă încerc să salvez astfel de clipe, ca să le port cu mine peste tot. Îmi imaginez că citiţi cuvintele pe care le scriu apoi încep să lăcrimez, aş vrea să simţiţi asta! Eu nu pot să adorm deoarece sunt prea ocupat ca să visez. Iar, dacă nu aş visa, cine ar mai îmbrăţişa iubirea ce îmi doarme în poală?
Te iubesc, strig cu voce tare. Aş dori ca această seară să nu se termine niciodată! Experimentez cea mai sublimă emoţie a celei mai înalte minţi! Cea mai mare minte preţuieşte cele mai mici clipe. Cele mai scurte clipe sunt cele mai importante secunde din viaţa unui om.
Nu există responsabilităţi sau obligaţii, există alegeri, sacrificii şi răsplată! Există satisfacţia, entuziasmul ori bucuria, ce provin din Dragoste. Există raţiunea care provine din Dragoste şi raţiunea care vine din afara ei.
Dragostea şi Raţiunea nu se exclud una pe cealaltă şi, nu se pot măsura ca elemente paralele. Ci una este Sursa iar cealaltă e unealta cu ajutorul căreia ne întoarcem privirile către Sursă. Prin raţiune poţi să descoperi şi să înţelegi Dragostea, însă odată ce devii Dragoste nu mai poţi vedea ce nu este Dragoste.
Există viaţa pe care o cinstim, pentru care ne trezim dimineaţa şi o iubire pentru oameni ce stă peste capacitatea de înţelegere a minţii omeneşti.
Niciun cuvânt citit, rostit ori gândit şi nicio lacrimă nu va fi în zadar. Toate ramân scrise undeva, ca să ştiţi prin ce aţi trecut ori pe unde aţi călătorit!

Eforturile ca să nu adorm acum sunt uriaşe, dar dacă m-aş opri din scris tu nu ai mai avea ce să citeşti şi nu aş mai putea să te inspir. Focul arde mocnit şi dă semne că urmează să se stingă. Aşa că mă ridic uşor, apuc câteva lemne ca să le pun pe foc. Iau pătura în mână ca să îmi învelesc comoara dar scap tableta din mână. Alba s-a trezit, iar pentru o secundă parcă s-a uitat la mine. Totul a fost doar un vis – eu nu am fost niciodată acolo cu trupul!
Atunci când Alba s-a trezit, eram de mult pe scaunul biroului meu, în faţa laptopului, la mine în casă (de unul singur). Cu toate astea, ea mă strigă în fiecare noapte în vis, cu vocea blândă. Aşa că am să le ofer cu mintea căldura de care au nevoie, până ce voi reuşi să ajung la ele şi să nu mai plec niciodată. Mulţi dintre voi sunteţi deja acasă, însă de cele mai multe ori uitaţi să vă iubiţi! Citeşte peste tot!

„Ştii că eşti îndrăgostit atunci când nu mai poţi adormi pentru că realitatea este, în sfârşit, mai frumoasă decât visul“.

source: Theodor Seuss