Archives for posts with tag: Craciun

Eşti în pijamale. Te-ai trezit în faţa unui şemineu uriaş, care, arde într-un ritm fermecător – unde asculţi lemnele pocnind. Te afli dar într-o cameră necunoscută, şezând pe o canapea confortabilă. Ai un brad împodobit în stânga cum priveşti, iar în dreapta este o fereastră mică. E seară, amurg şi a început să ningă. Pe marginile geamului se aşează fulgi de mărimea unor mingi de ping pong. Milioane au început să cadă lin şi totul s-a albit parcă în câteva secunde. Poţi vedea brazii cum se leagănă uşor şi îţi dai seama că eşti într-o zonă de munte. Nu mai este nicio casă în jurul celei în care te afli acum. În braţele tale doarme ghemuită o fetiţă de cinci ani iar, alături, cu capul la pieptul tău, stă persoana care i-a dat viaţă. STOP!

Opreşte-mă din vis ori lasă-mă acolo! Nu am pentru ce să mă mai întorc aici. Nimic din ce am trăit în cei douăzeci şi opt de ani, nu se compară cu o secundă din visul meu, dar cu un minut? Aceasta este povestea Albei! Cel mai preţios moment din viaţă.

Poate nu m-am exprimat îndeajuns de clar sau de potrivit ca să pătrunzi în povestea mea. Uite-ne papucii îmblăniţi lângă sobă! Sunt trei perechi, unii mari, în mijloc cei mijlocii, iar cei mici la capăt. Văd nişte mănuşi şi o căciulă, puse la uscat. Cu siguranţă, s-a jucat cu zăpadă în marea parte a zilei. Of, dacă mi-ar sta în putere nu i-aş mai da drumul din braţe Albei niciodată; doarme atât de liniştită. O mângâi neîncetat pe a ei mamă, de parcă, aş privi-o pentru ultima dată. Nu mă satur să îi ating părul ondulat şi să îi sărut mâinile delicate sau pielea fină.

Sunt îndrăgostit de amândouă şi iubesc acest moment, atât cât reuşesc de tare. Încerc să scriu cât mai silenţios ca să nu trezesc pe cineva.
Aţi ghicit, sunt cu tableta în mână fiindcă încerc să salvez astfel de clipe, ca să le port cu mine peste tot. Îmi imaginez că citiţi cuvintele pe care le scriu apoi încep să lăcrimez, aş vrea să simţiţi asta! Eu nu pot să adorm deoarece sunt prea ocupat ca să visez. Iar, dacă nu aş visa, cine ar mai îmbrăţişa iubirea ce îmi doarme în poală?
Te iubesc, strig cu voce tare. Aş dori ca această seară să nu se termine niciodată! Experimentez cea mai sublimă emoţie a celei mai înalte minţi! Cea mai mare minte preţuieşte cele mai mici clipe. Cele mai scurte clipe sunt cele mai importante secunde din viaţa unui om.
Nu există responsabilităţi sau obligaţii, există alegeri, sacrificii şi răsplată! Există satisfacţia, entuziasmul ori bucuria, ce provin din Dragoste. Există raţiunea care provine din Dragoste şi raţiunea care vine din afara ei.
Dragostea şi Raţiunea nu se exclud una pe cealaltă şi, nu se pot măsura ca elemente paralele. Ci una este Sursa iar cealaltă e unealta cu ajutorul căreia ne întoarcem privirile către Sursă. Prin raţiune poţi să descoperi şi să înţelegi Dragostea, însă odată ce devii Dragoste nu mai poţi vedea ce nu este Dragoste.
Există viaţa pe care o cinstim, pentru care ne trezim dimineaţa şi o iubire pentru oameni ce stă peste capacitatea de înţelegere a minţii omeneşti.
Niciun cuvânt citit, rostit ori gândit şi nicio lacrimă nu va fi în zadar. Toate ramân scrise undeva, ca să ştiţi prin ce aţi trecut ori pe unde aţi călătorit!

Eforturile ca să nu adorm acum sunt uriaşe, dar dacă m-aş opri din scris tu nu ai mai avea ce să citeşti şi nu aş mai putea să te inspir. Focul arde mocnit şi dă semne că urmează să se stingă. Aşa că mă ridic uşor, apuc câteva lemne ca să le pun pe foc. Iau pătura în mână ca să îmi învelesc comoara dar scap tableta din mână. Alba s-a trezit, iar pentru o secundă parcă s-a uitat la mine. Totul a fost doar un vis – eu nu am fost niciodată acolo cu trupul!
Atunci când Alba s-a trezit, eram de mult pe scaunul biroului meu, în faţa laptopului, la mine în casă (de unul singur). Cu toate astea, ea mă strigă în fiecare noapte în vis, cu vocea blândă. Aşa că am să le ofer cu mintea căldura de care au nevoie, până ce voi reuşi să ajung la ele şi să nu mai plec niciodată. Mulţi dintre voi sunteţi deja acasă, însă de cele mai multe ori uitaţi să vă iubiţi! Citeşte peste tot!

„Ştii că eşti îndrăgostit atunci când nu mai poţi adormi pentru că realitatea este, în sfârşit, mai frumoasă decât visul“.

source: Theodor Seuss

Mihăiţă: Tati! De ce sărbătorim în fiecare an Crăciunul şi ce semnificaţie are de fapt, din moment ce treaba cu „moş crăciun“ e doar o minciună?
Tatăl: Se presupune că în data de 25 Decembrie s-a născut un om care a făcut lucruri importante.
Mihăiţă: Ce fel de lucruri a făcut de a determinat o întreagă planetă să Îi sărbătorească ziua de naştere?
Tatăl: A avut puteri supranaturale, cred!
Mihăiţă: Îl chema Crăciun?
Tatăl: Hm… în niciun caz! Din câte ne-au povestit părinţii noştri, Acel om s-a numit Isus din Nazaret. Abia acum stau şi realizez că nici de Numele Hristos nu mai suntem siguri.
Mihăiţă: Am auzit de Isus Hristos. Ne-a spus la şcoală despre El. Cică ar fi fost Fiu de Dumnezeu, iar, din acest motiv, toţi oamenii sunt obligaţi să se închine oamenilor, bisericilor ori tablourilor. Au făcut o groază de bani din asta. Eu nu o sa fac aşa ceva niciodată! Iar, în legătură cu puterile supranaturale, să fim serioşi! Nu cred că mai există cineva care crede în superman în ziua de astăzi. Acestea sunt doar poveşti.
Tatăl: La asta m-am gândit şi eu. Totuşi, nu vrem ca să o dezamăgim pe mami. Îţi aminteşti ce mult ai plâns atunci când ai aflat că nu există „moş crăciun“?
Mihăiţă: Da. A fost prima mare dezamăgire pe care am simţit-o. Iar, asta m-a convins că trăiesc într-o lume construită pe minciună.
Tatăl: Ei bine, la fel o să simtă şi mama dacă îi spunem că, Acest Hristos
este doar o altă formă de control, a celor care au vrut să subjuge lumea.

După câteva minute copilul nerăbdător, o întâmpină pe a lui mamă, apoi
o întreabă:
Mihăiţă: Mama, mama! Tu chiar crezi că a existat Isus Hristos? Crezi că a vindecat ologi, orbi ori a mers pe apă, aşa cum a făcut acel nene de la televizor?
Mama: Sigur că a existat, să nu mai spui aşa ceva niciodată! Hristos este Dumnezeu şi, vrea ca toţi oamenii să se închine Lui! Tu eşti mic acum şi habar n-ai de greutăţile vieţii! Doar prin El putem fi mântuiţi!
Mihăiţă: Ce înseamnă să fim mântuiţi? De ce nu ne-am născut mântuiţi? Cine se joacă cu noi?
Mama: Nu avem de unde să ştim asta!
Mihăiţă: Dar Isus s-a născut ca un om normal sau era deja un „zeu“ încă din pântecele mamei Lui?
Mama: Isus a fost Dumnezeu şi a putut să facă orice.
Mihăiţă: Atunci care mai este meritul Său de om, din moment ce a trişat, foamea, durerea, suferinţa sau singurătatea, neavând efect asupra Lui? Pentru ce Îl mai lăudăm? Nu poţi să mă obligi să iubesc pe Cineva câtă vreme nu L-am cunoscut, oricine ar fi fost Acela! Chiar în Biblie scrie să nu îţi faci idoli!
Mama: Aşa este, ai dreptate. Nimeni nu ştie Adevărul. Noi credem ceea ce ne-au spus oamenii şi facem doar ce vor ei să facem, întreaga viaţă. Fiindcă noi nu ştim, doar Dumnezeu ştie! El mai întâi o să ne ierte, apoi o să vină şi o să ne spună.
Mihăiţă: Şi treaba asta au spus-o tot oamenii, aşa este?
Mama: Aşa este. Doamne ajută! A murmurat femeia descurajată.
Mihăiţă: Deci, nimeni nu ştie nimic cu adevărat! Ba o şi recunosc! Totuşi fiecare îţi impune ceea ce este corect sau incorect să faci sau să fii, aşa este?
Tatăl: Din nefericire ne-am transormat într-o lume plină de judecători, de avocaţi şi analişti politici ori revizuitori ai istoriei bazată pe mitologie şi pe neadevăr. Trăim într-o lume în care toţi îşi dau cu presupusul. Asta ţi-am spus-o fiindcă eşti pornit să afli Adevărul despre lume.
Mihăiţă: Există un om pe internet care susţine că deţine Adevărul despre această lume. Aş vrea să-l întreb despre Isus Hristos, dacă a existat sau
dacă nu. Daţi-mi voie să aflu mai multe. Aleg să nu mă las păcălit!
Tatăl: Ha ha, ha! Altul care cunoaşte Adevărul? Şi acesta de unde a mai apărut?

[…] A doua zi copilul a venit plângând, la bucătărie, i-a chemat pe părinţi alături şi le-a spus:

Mihăiţă: L-am întrebat pe omul acela de Isus şi despre Adevărul real despre lume şi mi-a confirmat că totul a fost doar o minciună, o formă de control asupra maselor, care a înlocuit o formă de control mai veche asupra maselor şi tot aşa. Ci singurul lucru pe care a putut să mi-l spună despre Isus Hristos este că, a existat cu adevărat un om cu Numele Isus din Nazaret, care a fost exact ca mine. Un om care a râs, a plâns, care a simţit foamea şi durerea. A fost încurajat de părinţi Săi şi, a fost certat de către ei. Şi-a pus întrebări despre viaţă şi sigur că a primit răspunsuri.
El nu a făcut rău nimănui! Însă, din invidie, oamenii au ales să Îl omoare!
Mama: Ţi-a confirmat faptul că a făcut „minuni“ sau că miracolele au fost adevărate? Cum a putut dovedi?
Mihăiţă: A spus că: Cea Mai Mare Minune săvârşită de Isus a fost aceea că i-a iubit pe oameni mai mult decât pe Sine şi apoi a învăţat o întreagă planetă ce înseamnă iubirea ori sacrificiul. I-a iubit pe cei care au trăit pe pământ înainte de El, pe cei care au trăit împreună cu El, dar şi pe aceia care s-au născut pe pământ după plecarea Sa. Asta înseamnă de fapt mântuirea! Mântuirea înseamnă să poţi să iubeşti oamenii chiar şi atunci când ei caută să te omoare! Apoi mi-a spus ca Isus nu s-a născut pe 25 Decembrie, ci se naşte în fiecare zi, iar astăzi tocmai S-a născut în mine. Dovada că Isus a existat şi că a creat Adevărul real despre lume este faptul că ceva m-a împins să îmi pun aceste întrebări încă de la o vârstă foarte fragedă. Iar dacă Isus Hristos nu ar fi existat, eu nu doar că nu-mi mai puneam aceste întrebări sau că nu puneam la îndoială existenţa Lui
ci, nici nu puteam deveni conştient vreodată de faptul că exist.

Să aveţi un sfârşit de an minunat!

„Cea Mai Mare Minune săvârşită de Cineva vreodată a fost aceea de a-i iubi pe oameni mai mult decât pe Sine, apoi a învăţat o planetă întreagă ce înseamnă iubirea ori importanţa sacrificiului“.

source: Alberto Bacoi

%d blogeri au apreciat: