Dacă ceea ce ai citit până acum ţi s-a părut tare, genial, inovator sau un fenomen; dacă primul tău contact cu cartea te-a şocat iar cea de-a doua poate că te-a deprimat şi totuşi, ai reuşit să îndepărtezi din griji şi temeri sau obiceiuri nefolositoare, prin intermediul primelor volume, şi te întrebi oare ce aş mai putea să scriu, înseamnă că nu ai citit nimic până acum! Îţi mulţumesc că m-ai urmat şi susţinut până aici. Le mulţumesc celor ce mi-au pus întrebări şi acelora care au distribuit răspunsurile mele. Acum e rândul meu să te întreb pe tine.
- Completează chestionarul
- Cum ai aflat de mine?
Numeşte primul articol care te-a adus pe sait, apoi, alege trei articole pe care le-ai recomanda unui prieten. Lasă răspunsul printr-un comentariu!
- Părerea ta face diferenţa
Ce îmbunătăţiri ai aduce saitului?
- Contribuie la Dezvoltarea sistemului de gândire individual
Distribuie materiale de Dezvoltare personală / spirituală (nu doar pe cele de pe acest sait), recomandă (Cărţile mele) ori comandă exemplarele în format tipărit, de pe Librăria Self Publishing. Şi, nu uita, fiecare zi este un miracol. Pe curând!
„O carte bună este cea care te determină să înţelegi faptul că, atunci când te opreşti la marginea unui lac, ca să hrăneşti raţele şi păsările,
nu lor le dai, ţie îţi dai!“
source: Alberto Bacoi
Comandă ultima mea carte pe e-mail la adresa:
suport@self-publishing.ro
Titlu: Vorbind cu Dumnezeu
Subtitlu: Olam Haba
Autor: Alberto Bacoi
Editura: Self Publishing
Categorie: Psihologie şi Dezvoltare Personală
ISBN: 978-606-8669-26-7
Număr de pagini: 152
Preţ: 37.00 lei