Archives for the month of: mai, 2015

Îmi place să călătoresc. Dacă s-ar putea aş vizita toate ţările şi capitalele cu rezonanţă. Aş vrea să vizitez Praga, Quebec – Montreal, iar mai puţin America, de unde pleacă toată prostia ori lucrurile bune pe planetă. Întâi de toate, înăbuşă-ţi revolta care te-a cuprins din cauza titlului meu, ca să poţi primi pe deplin mesajul ce vreau să ţi-l transmit. Ei bine, astăzi îţi voi prezenta o serie de idei în care demonstrez de ce Anglia e cu 100 de ani în urma noastră, în ceea ce priveşte sistemul de gândire individual.
Indiferent de părerea ta, care este diferită de a mea şi, poate că lucrurile vor rămâne la fel, mi-ar plăcea să cunoşti şi o altă părere. Aşadar, hai să îi dăm drumul:

1). Au trecut două luni de când m-am întors din Londra, iar gândurile par a se chinui să îmi iasă afară din minte, ca să te uimească. Primul contact cu un domn englez (angajat al companiei de transport National Express) a fost următorul:
Permiteţi-mi să vă adresez o întrebare domnule, unde este staţia pentru National Express?

  • Nu mă interesează staţia de autobuz National Express domnule.

Vă înţeleg, dar mă interesează pe mine, deoarece sunt nevoit să mă urc în autobuz de acolo.

  • Lasă-mă în pace te rog!

Aceasta, însă şi alte întâmplări de genul ei, nu m-au convins într-un mod direct că cetăţenii englezi sunt oameni de patru lei, aşa cum vă aşteptaţi să citiţi acum, ci m-au convins că ei nu îşi iubesc vieţile. Da, ai auzit bine! Englezii nu îşi iubesc propriile vieţi, dar să le admire ori să le respecte pe ale altor oameni?
Spre deosebire de ei unii dintre noi am început să ni le iubim, chiar dacă iubirea descoperită diferă de ce ne-am închipuit până astăzi că este.

Iubirea pentru viaţa ta se manifestă prin a ţi-o dedica celorlalţi şi a o „neglija“ pe a ta! Astfel o transformi într-o adevărată comoară!

Poate suna a non-sens pentru mulţi, dar cei ce au atins un nivel avansat în acest proces ştiu despre ce vorbesc. Iubirea poate fi şi un sacrificiu! În special, în vremurile actuale iubirea reprezintă chiar un sacrificiu. De ce? Pentru că aceasta e una dintre puţinele lumi care încă mai învaţă despre Dragoste! Alte civilizaţii râd atunci când unul dintre ei se zbate să obţină pentru el. Aceluia i se oferă tot ca să devină „fericit“, pentru a realiza, la
final, că totul nu înseamnă fericire! Englezii, în schimb, sunt orbi în ceea ce priveşte cinstea şi respectul co-participanţilor la viaţă (a semenilor lor) ci, caută să le fie bine, în vreme ce altora le este mai puţin bine. Această „realitate“ le oferă satisfacţia că există cineva mai nefericit decât ei, chiar dacă ei sunt departe de fericire. Din acest motiv Anglia se află cu 100 de ani în urmă! Să trecem la punctul 2.

2). Nu mă interesează să circul cu mijloace de transport civilizate (curate sau vopsite frumos), dacă sunt nevoit să plătesc 60 de lire pe bilet, la un salariu de 1000/1800 de lire. Aceasta ar însemna că din salariul de 1800 de lei, 1000 sau mai puţin, în România, să plătesc 60 de lei pentru a mă deplasa o singură zi, cu un singur mijloc de transport (dus şi întors). Dar în două sau trei zile, o săptămână, o lună sau un an?
Iubiţilor, am mai scris-o şi în alte articole ori în cărţi, dar sunt nevoit să o scriu acum din nou: Nu există cineva cu numele de Stat – „Statul“ eşti tu, împreună cu generaţia părinţilor tăi – care au muncit 40/50 de ani pentru a clădi sistemele şi infrastructurile liniilor de transport şi oraşele aşa cum le cunoşti astăzi. Totuşi părinţii tăi n-au nimic, nici măcar sănătate, iar ţie nu ţi se cuvine nimic. În realitate tot ceea ce există este al vostru şi a fost cumpărat din truda voastră. Cu toate astea cineva v-a convins că un bun samaritean a adus tehnologia deplasării de pe marte, iar din acest motiv trebuie să-i plătiţi 89 de lire (550 de lei) pentru a călători pe o distanţă de aproximativ 131 de mile, în Anglia, de la Londra până la Tamworth.

3). Nu aceasta e adevărata Problemă cu care locuitorii statelor civilizate se confruntă, ci, dificultatea reală constă în faptul că oamenii nu se opun acestui sistem, oricât s-ar înăspri pe viitor. Nu au nimic împotriva faptului că au devenit sclavi de tip modern ori că de mâine e posibil să li se pună taxă pe aer, dar sunt de părere că singura rezolvare ca să trăieşti bine e să ai cât mai mulţi bani, în felul acesta să mulţumeşti statul nesătul şi, pe toţi oamenii, apoi să capeţi întâietate în societate.
Nu toţi oamenii pot să dea „un tun“, să devină vedete peste noapte şi să câştige câteva miliarde de euro la loto. În sensul acesta îşi irosesc vieţile majoritatea, indiferent de vârstă, locaţie sau educaţie. Iar din acest motiv Anglia se află cu 100 de ani în urmă!

4). Tu îţi poţi înjura preşedintele cât vrei dacă simţi sau crezi că vei fi mai fericit. Însă ar fi bine să te înjuri pe tine, deoarece de bună voie ai ieşit la vot. Unui cetăţean englez i se pun cătuşele la mâini, dacă ar înjura baba senilă pe care nu a avut dreptul să o aleagă prin vot. Ba chiar e nevoit şi să accepte că doamna senilă care îl guvernează, are un fel de sânge de culoare roz, preţios şi că fără ea Anglia nu putea exista.

Şi, nu am intenţia de a jigni o persoană faţă de care nu am nicio intenţie! Aceasta este o realitate. Un om, trecut de o anumită vârstă, devine senil!

5). Un sistem de gândire robotizat (fără toleranţă) este primitiv şi susţine tipul Omul cavernei. El transformă oamenii în animale îmbrăcate frumos, care mănâncă bucate alese, conduc maşini luxoase sau sunt mândre că zboară cu avionul. Sigur că sistemul a luat amploare în mai multe ţări, în zilele noastre… Din fericire în România mulţi au început să se trezească! Tu te-ai trezit?

6). Superioritatea nefondată şi, abordată de englezi, deci, superioritatea fără merit… Cum să îţi explic eu mă? Uite:
Atunci când realizezi ceva măreţ, poţi să te simţi superior faţă de cei ale căror realizări lasă de dorit. Asta te va îndreptăţi să te crezi superior nu? În schimb, englezii nu deţin realizări în faţa altor oameni, din alte state şi totuşi, cineva le-a spus că sunt superiori. E ca şi cum ţi-aş spune că eşti fotbalist, când în realitate tu nu eşti. Apoi îţi spun asta din nou ori ţi-o voi spune până începi să mă crezi pe cuvânt – până când mintea ta începe să creadă ceea ce îţi spun, chiar dacă nu e adevărat. Englezii cred asta despre ei, ca naţie ori ca părţi individuale, fără să deţină ceva în plus, ca naţie sau ca părţi individuale. Superioritatea infantilă vine din neputinţă,
este primitivism, iar din acest motiv Anglia se află cu 100 de ani în urmă!

7). Istoria Marii Britanii e o minciună dar şi un alt prilej de mândrie pentru englezi. Însă unii dintre noi au început să îşi pună întrebări despre istoria noastră naţională (care este o minciună), în ciuda faptului că ceilalţi încă promovează un naţionalism exacerbat. Iar din acest motiv Anglia este cu 100 de ani în urmă!

Vrem o ţară ca afară!

Eu pariez şi că eşti genul de om ce şi-ar fi dorit să fie oricine altcineva, în afară de el însuşi! Dacă vrei să trăieşti într-o lume mai bună începe să fii mai bun! „În State un tip se filma când oferea bani şi mâncare oamenilor fără adăpost, aici nimeni nu le oferă ceva acestor amărâţi. Vezi de ce nu e de stat în România?“
Iubitule, ceea ce ai văzut tu este un exemplu, ca şi tu să procedezi astfel în ţara unde locuieşti! Cei din America nu au nevoie de tine deoarece au primit deja de la cei cărora le-a venit ideea să se filmeze când oferă bani şi mâncare oamenilor fără adăpost.

Majoritatea ţărilor occidentale urmează acelaşi tipar. Problema e doar că acestea împrumută cu uşurinţă ce este prost şi acceptă cu greu lucrurile constructive. Tragedia este că un popor nu învaţă din greşelile celui care a greşit înaintea lui. Prin urmare, dacă e greu în anumită parte a globului e greu pentru întregul glob. Sistemul global trebuie înlocuit nu cel al unei ţări sau al alteia.
Înlocuieşte cuvântul civilizată cu robotizată sau cea mai plină de restricţii ţară, aşa te vei convinge de Anglia ta. În curând se vor monta dispozitive de supraveghere şi în toalete publice sau în casele oamenilor simpli. Iar, toate astea pentru „protecţia“ ta. Aşadar, pentru a elimina un procent de 5% de oameni care sunt infractori, statul englez a arestat o naţiune, deci pe oamenii cinstiţi, fie ei: copii, mame, femei, bătrâni, şi aşa mai departe! Omenirea are nevoie să se maturizeze! Citeşte peste tot!

De ce e Anglia cu 100 de ani in urma

„O comunitate cu adevărat evoluată îşi reflectă succesul
în ochii fiecărui cetăţean“.

source: Alberto Bacoi

Aşa cum te-am obişnuit deja, o dată pe săptămână, de două ori şi nu tot timpul, scriu un aticol şi-l postez pe internet ca să te inspir în călătoria ta. Eu scriu peste tot! Iar de această dată mă aflu în tren, privesc peisajul şi scriu lecţia numită Educaţie Sexuală, pentru toate vârstele! Te rog să te ţii bine, deoarece călătoria prin conţinut te va zdruncina, iar unele idei pe care le vei citi te vor determina să renunţi. Cei mai fericiţi, o vor parcurge până la capăt. Astăzi îţi prezint poate cel mai bun articol care a fost scris vreodată, în toate timpurile. Aşa că, aşează-te confortabil ca să asimilezi informaţia cu maxim interes şi cu poftă de cunoaştere:

Dacă crezi că Dumnezeu condamnă homosexualii iar tu, datorită acestei convingeri, urăşti o anumită categorie de oameni, eşti o ruşine! La fel se întâmplă cu diferenţa culorii pielii ş.a.m.d. De ce S-ar declara Dumnezeu împotriva unei alegeri aleasă de o fiinţă liberă, creată de El să fie liberă? Nu deţine niciun sens sau o logică această teorie. Iar alte argumente nu îşi mai au rostul. Chiar dacă Dumnezeu ar fi duşmanul homosexualităţii, de ce te înghesui tu ca să condamni o anumită categorie de oameni?
Lasă-L pe Dumnezeu să se îngrijească de cei care aleg „strâmb“. El, nu are nevoie de ajutorul şi de intervenţia ta, ci tu ai nevoie de ajutor pentru a îţi deschide mintea.

Dacă crezi că Dumnezeul ce te-a înzestrat cu organ sexual, a făcut-o cu scopul ca ţie să îţi fie ruşine că îl deţii, să îl ascunzi şi să intenţionezi să îl foloseşti în mod pervers, iar dacă s-ar putea cu toate femeile în viaţă, pe ascuns, eşti un prost; şi eşti primitiv! Cărţile de anatomie prezintă imagini cu trupul omenesc în care organul sexual a fost exclus sau cenzurat.
Este evident că cei care gândesc ori aplică astfel de sisteme de formare nesănătoase sunt bolnavi şi sunt convinşi că Dumnezeu a greşit undeva! Într-o societate „civilizată“ nu ai voie să foloseşti cuvântul penis ori vagin, deoarece, folosindu-le vei fi considerat un derbedeu, un ţigan şi un prost crescut. Eu îţi spun că prost crescut vei fi dacă eviţi să le foloseşti, atunci când este cazul. Oare de ce nu îţi este jenă să vorbeşti despre degetele de la mână? Este exact acelaşi lucru!

Sexualitatea a reuşit să fie muşamalizată de autorităţi timp de mii de ani, considerând că asta ar fi legea lui Dumnezeu. Însă, violenţele, crimele şi războaiele, omorurile de pe micile ecrane, carnagiile în jocurile video ori, alte astfel de disfuncţii ale naturii umane sunt permise. Ba chiar sunt şi la modă şi se scot bani frumoşi din asta. Unii soţi au grijă să se ascundă de privirile copiilor lor în timp ce se mângâie, dar consideră că n-au absolut nimic de ascuns atunci când lovesc fiinţa care le-a dat viaţă!

Dragilor, astăzi, nu e deloc dificil să ne dăm seama că un comportament uman se formează în funcţie de convingerile proprii în ceea ce Îl priveşte pe Dumnezeu (viaţa), aşa cum scria Neale în cărţile sale. Albert Einstein deasemenea, şi-a pus o întrebare de o importanţă majoră.
Astfel că, dacă vei crede că Dumnezeu e un Creator prietenos, universul ţi se va părea un loc prietenos, iar viaţa ţi se va părea un dar. În schimb, dacă vei crede că Dumnezeu e un Persecutant, universul, ţi se va părea un loc ostil, viaţa un calvar, şi te vei transforma într-un persecutant ce va sfârşi prin a fi persecutat de alţii la rândul său… Mai eşti acolo?
Spuneam că în funcţie de convingerile tale în ceea ce priveşte caracterul lui Dumnezeu, vei percepe viaţa şi apoi vei încerca să imiţi ceea ce crezi despre viaţă. Dacă vei crede că Dumnezeu judecă omenirea pe motiv că aşa ai citit tu într-o carte sfântă că se comportă Dumnezeul tău, întreaga planetă se va transforma într-un tribunal de oameni primitivi, iar locuitorii în judecători, de la cei mai proşti până la cei mai deştepţi. De pildă, dacă ţi se deschid uşile de la mijloc, la urcarea în autobuz, dar tu alegi să urci prin faţă, cu toate că era liber la mijloc – cel puţin un călător te va judeca pentru asta.

Există ghizi ce ocolesc acel adevăr pe care oamenii nu sunt pregătiţi să-l audă sau pe care nu doresc să îl audă şi în felul acesta se bucură de un succes timpuriu.
Adevărul Real e faptul că Dumnezeu nu vrea nimic de la tine, nici măcar să suferi ori să fii fericit! Uau! Cum sună acest Adevăr. Atenţie!

Dumnezeu nu aşteaptă nimic de la tine,
nici măcar să suferi ori să fii fericit!

Fiindcă un dumnezeu care ar avea aşteptări de la tine va fi predispus să rămână dezamăgit de rezultatele tale… De aici s-ar naşte şi judecata pe motiv că nu l-ai mulţumit pe dumnezeu. Dar judecata nu există! Răsplata în schimb, da!

Aşadar, ceea ce vrei tu este ceea ce Îşi doreşte Dumnezeu pentru tine!

Universul răspunde afirmativ tuturor cererilor tale. Iar dacă te judeci şi te vinovăţeşti, universul te va judeca ori vinovăţi, folosind toate resursele ca să îţi facă pe plac. Cu siguranţă te-ai convins că în zilele în care eşti trist, nemulţumit sau posomorât, nimic bun nu ţi se întâmplă. Iar în zilele când eşti bucuros îţi zâmbesc toţi, găseşti bani pe stradă ori naşti relaţii noi cu oamenii la fel de noi.

Doctrinele pământene au reuşit să convingă masele că sexul e un păcat înaintea lui Dumnezeu, cei care le-au înfiinţat cunoscând faptul că sexul reprezintă o sarcină naturală la care nu se poate renunţa niciodată. Asta ar însemna stoparea procesului procreării şi totodată anihilarea evoluţiei umane, ca specie. În felul ăsta, au găsit metoda de a condiţiona această acţiune. Astăzi sexul este permis doar dacă biserica are ceva de câştigat din asta, prin căsătoriile, botezurile ori spovedaniile zilnice zadarnice. Iar din nefericire, multe mii de ani, oamenii au crezut că dacă îngenunchiezi în faţa unui mincinos, ipocrit sau făţarnic, îmbrăcat în veşminte negre, fie el preot creştin, rabin, imam sau lama, te apleci înaintea lui Dumnezeu şi în drumul tău către casă te eliberezi de povara păcatelor, ce le-ai obţinut prin sex sau dorinţă de împreunare.

Te invit să îţi pui o întrebare: De ce L-ar deranja pe Dumnezeu faptul că ai făcut sex? Dar de ce te-ar pedepsi că ai folosit ceva ce El ţi-a lăsat să foloseşti? De ce vrea Dumnezeu ca oamenii pe care îi iubeşte să sufere în loc să se bucure? Mult mai clar sună întrebarea:

De ce te-ar condamna Dumnezeu pentru eternitate dacă faci sex în afara condiţiilor impuse de religiile inventate de oameni?

Ce legătură are adevăratul Creator cu ceea ce au inventat oamenii că ar aştepta de la oameni Dumnezeu? Gândeşte-te că sexul derivă din iubire iar totodată „iubirea“ te duce în iad. Ar putea fi aceasta o teorie eronată? Tot ce au crezut şi au urmat oamenii vreme de mii de ani, ar putea să fie o concepţie greşită? Dar chiar de Dumnezeu ar cere un preţ în schimbul actului sexual între un bărbat şi o femeie, de ce nu am plăti această taxă direct lui Dumnezeu, fără a le umple buzunarele fariseilor cu burţi mari şi capete mici?

În urmă cu doi ani, la insistenţele unor prieteni de familie am asistat timp de o oră la ceea ce creştinii după evanghelie au numit evanghelizare.
Acolo fratele care venise să le vorbească oamenilor prezenta fărâme de adevăr, nicidecum Adevărul integral, deoarece nu îl cunoştea, iar din trei cuvinte rostite unul era păcătoşilor, nevrednicilor, curvarilor, diavolilor, în timp ce sala îl aproba, spunând amin la fiecare două secunde, mai puţin eu. Cu adevărat că „diavolul“ (mincinosul ori manipulatorul) era cel ce le vorbea nu aceia care ascultau, convinşi că le vorbeşte Însuşi Dumnezeu prin Duhul Sfânt, ce cobora în inima fiecărui pastor ori creştin ascultător! În realitate, aceşti oameni sunt în iad cu sufletul şi cu trupul, şi sunt ţinuţi prizonieri acolo chiar de către minţile lor. Ei se condamnă singuri, ci nu îi condamnă Dumnezeu. Acestora, cineva le-a spus că Dumnezeu e sfânt, însă, creaţia Lui (oamenii) nu este sfântă, şi au crezut asta pur şi simplu! Mi-a fost atât de tare milă de cei care erau acolo, care credeau că vor fi mântuiţi în felul acesta, încât am ieşit afară şi am plâns în hohote.
Majoritatea tinerilor creştini erau căsătoriţi de oameni (în faţa oamenilor) ca să capete dreptul de a face sex cu nevestele lor în faţa lui Dumnezeu şi m-au îndemnat să fac acelaşi lucru, ca să îmi salvez sufletul cât mai e timp, şi nu mai este mult timp!

De ce mă leg în mod repetat de sistemul religios pământesc, în aproape fiecare subiect pe care îl dezvolt în articolele de pe blog? Deoarece, răul trebuie tăiat de la rădăcină nu de la vârf! Citeşte peste tot!

„Dacă sexul ar fi cu adevărat un păcat, cu sau fără condiţionări, absolvire ori pedepse, faptul că am dezvoltat şi creat o civilizaţie
ar fi o greşeală fatală!“

source: Alberto Bacoi

Ieri am scris un articol răutăcios şi totuşi, necesar. Imediat vei înţelege şi motivul sau mesajul real, pe care ţi-l transmit, eliminând dar stilul care îţi provoacă posibile stări de inconfort (pe care l-am folosit pentru a îl scrie) din percepţia ta. Şi voi începe cu afirmaţia:
Înţelepciunea se dă gratis, şi nu o ia nimeni, minciuna se vinde scump şi o cumpără toţi! Ce vorbă am putut să rostesc, acum, în timp ce îmi beau cafeaua şi privesc de la balcon. Vreau să o mai scriu odată, de data asta sub formă de citat:

Înţelepciunea vi se oferă gratis, însă nu o ia nimeni,
minciuna se vinde scump şi o cumpără toţi!

Vreau să îţi vorbesc puţin despre conducta de informaţie spirituală, care s-a spart şi a inundat internetul în ultima perioadă. E necesar!
Ah! Stai să vezi câţi or să mă judece dacă public articolul ăsta. Or să mă urască, apoi or să încerce să îmi pună beţe în roate sau vor vrea să îmi defăimeze scrierile în faţa audienţei… De ce? Deoarece folosesc cuvinte periculoase, tăioase şi care îi lasă fără pâinea de zi cu zi, pe care mulţi o câştigă (fură) pe nedrept.
Totuşi pentru a nu mă mai lăuda atât o să vă povestesc în stilul meu (ca şi cum aş vorbi cu un prieten din faţa blocului sau chiar cu vânzătoarea
de la pâine), despre o persoană (sau mai multe), de pe internet, de care sunt nevoit să recunosc că vinde spiritualitatea prea scump.
Astăzi, cel mai bun vânzător este imaginea unui guru hindus. Dacă este posibil, să fie amestecată cu ceva din budism, dar să foloseşti frecvent şi numele Allah. Îţi legi o cruce creştină de gât, te informezi şi, ţii seama de lista pe care ţi-o prezint în acest articol. Eşti foarte norocos că m-ai găsit! E ca şi cum ţi-ai deschide o shaormerie sau o casă de pariuri. Succes!

Ai nevoie să cunoşti cât mai multe informaţii, din culturi ori tradiţii diferite! De preferat, caută-le pe cele mai rar cunoscute (nepracticate) prin zona României (vezi Wikipedia). Într-o ţară de ortodocşi, tot – absolut tot, este credibil. De la un tablou ce lăcrimează până la o figurină din ceramică ce te mântuieşte.
Spiritualitatea reprezintă o poartă de conectare cu spiritul tău. E perfect! Spiritul (sinele tău) nu a fost văzut de nimeni, deci nici tu nu trebuie să îl prezinţi cuiva: „O să mă conectez cu spiritul meu sau al celorlalţi doritori de astfel de conexiuni. O, dar pentru asta îmi trebuie multe, foarte multe simboluri, iar unul trebuie să fie cel principal…
Crucea? Nu! Acesta a fost folosit de unii mai deştepţi, care, mi-au luat-o înainte. Gata! Am găsit! O stea! O să îmi pun o stea pe perete! Uite una ce seamănă cu o stea evreiască, chiar în bradul meu de Crăciun. Iubito! Dacă mai eşti în Carrefour mai cumpără câteva stele de pom. Te iubesc.
Voi desena stele şi pe perete. Cu cât am mai multe simboluri cu atât par mai credibil! Cum era mă ochiul ăla de pe youtube? A, al treilea ochi.
Am fost la Krishna (o cafenea din Bucureşti) şi creaseră ăia o atmosferă fermecătoare acolo. Parcă erai în Templul Brihadishwara din Thanjavur, India. Am nevoie de o statuie cu elefantul ăla albastru – cum se numea? Aha, dumnezeu Ganesha“.

Dar nici Buddha nu ar strica să fie aşezat lângă aerul condiţionat. Pune-l şi pe Isus pe perete!
Ai nevoie de o imagine interesantă! Lasă-ţi părul să crească şi poartă un medalion la gât, legat cu şiretul de la adidaşi. Poartă pantaloni largi de in şi umblă desculţ la fiecare întâlnire.
Acum ai nevoie o prezentare bună, bagă ceva din: reiki, iniţieri, chakre şi iluminări. În descriere ai nevoie de câteva cuvinte cheie. Iată un exemplu de cuvinte cheie şi care merg la orice: lumină, divin, îngeri, aură, univers şi vibraţie ori energie. Adaugă şi ceva incitant! Sexul vinde orice şi oricui! Foloseşte-te de energia kundalini, deschiderea chakrelor, iluminare prin consumul de leuştean şi alte astfel de nimicuri.
Alege un nume bun, de exemplu Ramahandra sun Kumar (l-am inventat eu). Fă rost de o locaţie şi vopseşte camera în culori calde (bagă şi nişte sclipici). Roagă-ţi câţiva prieteni să se fotografieze cu tine în camera aia! E foarte important ca toţi să zâmbească la poză.
Te felicit! De acum poţi pune anunţuri pe net, în care să oferi la promoţie iniţieri, mântuiri şi grade de spiritualitate, conexiuni cu entităţi malefice şi divine, la doar 450 de lei pe şedinţă! Moşule, de ce e aşa scump tată, că parcă Isus mântuia gratuit?

„E, haideţi să nu vorbim în necunoştinţă de cauză. Avem atât de mult de studiat. Oamenii nu mai au bun simţ în ziua de astăzi“.

Ei bine, pentru 450 de lei înzestrează oamenii şi cu un gram de bun simţ pe lângă celelalte mii de beneficii pe care le oferi!

Iubiţilor, cunosc oameni care au fost fascinaţi de imaginea pe care v-am prezentat-o, au plătit această sumă, şi nu doar o dată. Băăă eşti nebun? Cu toate astea, până şi eu m-aş duce la aceste cursuri. Şti de ce? Ca să profit de femei vulnerabile!
Vezi tu, în realitate spiritualitatea nu este ceva în plus în viaţa ta, ceva cu care să îţi încarci mai mult viaţa, ci este ceva în minus pentru tine. Tu nu te încarci cu spiritualitate datorită spiritualităţii, ci, doar renunţi la ceea ce îţi este nefolositor! Spiritualitatea e un anti-virus şi atât.
Oamenii n-au înţeles un lucru cât se poate de simplu: Prin urmare, dacă porţi haine în stilul vintage nu înseamnă că eşti actor sau un artist! Dacă te accesorizezi cu simboluri de tip religios sau ocult, nu înseamnă că ai
devenit un maestru spiritual. Iar, dacă te îmbraci la costum nu înseamnă că eşti un om de afaceri!

Spiritualitate pe Internet

„Cel care încearcă să pară că este ceva ce nu este,
nu este ceea ce încearcă să pară“.

source: Alberto Bacoi

Iată ce s-a întâmplat duminică 17.05.2015, la lansarea celui de-al treilea volum al seriei Vorbind cu Dumnezeu. Vezi clipul video aici (Olam Haba).

Ora 05:54 bună dimineaţa! Asta da dimineaţă, este o dimineaţă specială iar ca de obicei, plăcerea mea e să te inspir în fiecare zi. Astăzi încep cu o întrebare la care în sfârşit am găsit răspuns: Ce este viaţa?

Viaţa este bucuria pe care ai cerut-o!

E genial, frumos şi miraculos! E prea simplu sau prea frumos, încât pare ireal. Totuşi este adevărat! Viaţa este bucuria pe care ai cerut-o, pe care acum o trăieşti cu sufletul tău, în trupul tău, cu ajutorul minţii tale.

Iată-mă aşadar ajuns până aici – îţi mulţumesc că mi-ai fost alături! Doar eu ştiu prin câte am trecut ca să ajung la inima ta (prin toate modurile)!
Multă vreme mi-am imaginat că atunci când voi termina cărţile de scris şi când o voi publica pe ultima, oamenii mă vor opri pe stradă pentru a se
fotografia cu mine sau că voi râde tot timpul, iar fanii îmi vor asigura cele necesare pentru a duce cât mai departe acest proiect. Şi totuşi ajuns aici plâng în loc să râd. Dar plâng de fericire, recunoştinţă şi emoţie.

Cineva spunea că: „Există o diferenţă între a cunoaşte calea şi a păşi pe drumul ei“. Şi avea dreptate.
Astăzi visul meu s-a împlinit. Am publicat cele trei volume şi am devenit
cunoscut. Am înregistrat trei mii de vizualizări pe blog într-o singură zi, în condiţiile în care nu deţin vreun nume care vinde, şi cu atât mai puţin, nu promovez un domeniu de uşor consum. Prin urmare, rezultatele obţinute sunt uimitoare şi eforturile depuse au fost şi mai mari. Mulţumesc că eşti acum aici şi citeşti acest mesaj. Ştii, nu toţi oamenii citesc! Nu toţi cunosc atât cât cunoşti tu şi, puţini îşi doresc acest lucru! Cei puţini, despre care îţi vorbesc, sunt cei mai fericiţi dintre oameni.

Am ajuns la ceea ce în urmă cu trei ani credeam că este un sfârşit. Însă, acum realizez că a venit abia începutul.
Am purtat o singură pereche de pantofi (timp de şapte luni de zile), ca tu să poţi beneficia de ultima mea carte. Iar în vara anului trecut am muncit în cele mai groaznice condiţii (pe un şantier) ca să îţi pot oferi volumul II! Toate aceste eforturi, plus sute de ore petrecute în faţa laptopului, unde am scris zeci de articole, am efectuat mii de distribuiri şi ţi-am oferit sute de răspunsuri la întrebări, au avut acelaşi scop – cel de a te convinge că pentru mine eşti special. Eu nu sunt aici ca să îţi demonstrez că pot sau să îmi pun în valoare vreunul din „talente“. Ci, sunt aici ca să te fac să le observi pe ale tale.
Dacă mâine ai reuşi să crezi despre tine că eşti minunat, m-aş opri. Deci dacă ai putea să crezi aceasta despre tine, tu şi toţi oamenii, mâine n-aş mai fi aici. Prin urmare, minunat eşti atunci când realizezi că tot Ceea Ce te înconjoară este minunat şi când încetezi să mai dai crezare gândurilor descurajatoare… Vezi tu, miracolul s-a întâmplat deja nu urmează să se întâmple! Minunea devii tu atunci când faci pe altul să se simtă minunat!

Acum ai înţeles cum funcţionează jocul? Sacrificiul te eliberează! Iubirea pentru alţii se întoarce la tine şi te iubeşte înapoi! Dragostea, e asemeni unui bumerang pe care îl dăruieşti celorlalţi, şi care se întoarce de unde a plecat. Vezi istoricul evenimentului aici (Lansare Online).

Ce este viata

„Viaţa este bucuria pe care ai cerut-o! Ea ştie ce îţi lipseşte ori ce ai în plus, de unde trebuie să mai taie sau unde să adauge. Scopul ei este
să creeze cea mai bună oportunitate pentru tine pentru a evolua“.

source: Alberto Bacoi

Câteodată parcă ai vrea să te faci invizibil, ca, oamenii să îşi vadă liniştiţi de drumul lor. Dar, Dumnezeule, parcă ai fi filmat în direct la Big Brother! Iată un mesaj pe care l-am primit de curând, cel mai bun, pot spune:

„La naiba! Vreau ca nimeni să nu mai ştie de mine. Însă, când voi deveni îndeajuns de încrezător, îndeajuns de bogat ori de faimos, o să îmi refac apariţia! Nu renunţ atât de uşor! Atunci sunt convins că îi voi da pe spate pe nenorociţi ori pe toate curvele care m-au lăsat pentru nişte împuţiţi cu bani şi ţărani cu BMW-uri. Ghinionul a fost că m-am născut într-o ţară de rahat, lângă nişte oameni de rahat, într-o situaţie de rahat. „You only live once“, so… Hai să apuc cât mai multă viaţă ca să oftic toţi jegoşii!“

Viaţa o trăieşti oricum o trăieşti. Oricum o trăieşti, ai două variante ca să trăieşti. Oricare ar fi ea, va fi o variantă aleasă de tine:

Rezişti până la sfârşit sau te bucuri până la sfârşit?

A treia variantă ar fi să te sinucizi. Însă, aceasta nu este chiar o variantă, ci este o condamnare la a repeta acelaşi lucru. Şi, cine îţi poate garanta că e prima dată când te vei sinucide?

„Unii spun că trebuie să fii fericit ca să trăieşti. Eu pot să trăiesc şi aşa“. Keanu Reeves

Cum îmi păstrez entuziasmul atunci când postez un articol şi oamenii nu reacţionează aşa cum m-am aşteptat? Păi, eu nu mă aştept ca oamenii să reacţioneze în vreun fel. Majoritatea celor ce îmi scriu înapoi, sunt cei ce vor să mă atenţioneze că greşesc, zicând: „Ai dreptate şi nu prea ai“.
Cei care nu dau niciun semn, în schimb, îmi trimit însă câte un mesaj de recunoştinţă odată la şase luni, în care îmi mulţumesc pentru ceea ce le ofer ori pentru că le-am schimbat viaţa. Schimbarea au făcut-o ei. Eu, aş putea spune doar că le-am oferit un impuls în această direcţie.

În articolul de azi am să îţi povestesc cum era să pierd un OM pentru 30 de lei. Exemplul ce-l citeşti îţi va oferi o perspectivă mai avansată asupra importanţei relaţiilor între oameni iar apoi te va ajuta să cunoşti valoarea reală a banilor. Înjură-mă cât vrei, mă vei iubi mai târziu!

Banii sunt necesari aici şi acum pentru a trăi, deoarece aşa funcţionează lucrurile aici şi acum în lumea pe care am contruit-o. Lucrurile nu au fost aşa dintotdeauna nici nu vor rămâne astfel pentru totdeauna. Dacă banii sunt necesari pentru a trăi aici şi acum, hai să limităm valoarea acestora la „supravieţuire“ şi atât. Apoi, odată ce ţi-ai asigurat traiul (după caz), ar fi bine să începi să trăieşti!
Tu ai trăit şi înainte de a îţi asigura traiul, te asigur, totuşi nu ai fost sigur de asta până acum. Nici acum nu eşti dar pentru asta mă aflu eu aici, ca să fii! Prin urmare, a lupta ca să îţi asiguri traiul nu este un scop, cu atât mai puţin vreo pasiune! Din acest motiv, aproape 97% din locuitorii celor mai mari capitale ale lumii nu trăiesc, ci se chinuie ca să trăiască.

În urmă cu câteva săptămâni o persoană dragă mie mi-a lăsat un mesaj cu datele ei personale, pentru a îi trimite două exemplare de carte.
Am trimis cărţile prin poştă, iar plata urma să o încasez printr-un transfer bancar. Suma celor două exemplare se ridica la 59 de lei. Cheltuielile de transport le-am suportat eu. După câteva zile am primit confirmarea cum că a fost ridicat coletul. Cititoarea mi-a mulţumit, apoi m-a întrebat dacă
am încasat banii şi dacă totul este în regulă privind suma încasată. Când am verificat contul am realizat că fuseseră trimişi doar 29 de lei în loc de 59 de lei. Cu toate astea, i-am spus că e perfect şi, i-am mulţumit pentru comandă. E posibil ca instituţia bancară să fi perceput un comision mare ori ea să fi înţeles greşit. Cu toate astea, ajutorul necondiţionat nu este o afacere, asta îmi răsună mereu în minte. Asta ar fi bine să ştii şi tu, şi să pui în practică, pentru tine o faci. Eu fac asta de trei ani iar viaţa mea s-a îmbunătăţit considerabil. Citeşte cărţile mele gratuit aici: (Citeşte online).

În continuare totul a decurs normal, relaţia noastră a devenit o relaţie de prietenie, şi pot să îţi spun că vorbesc despre una dintre cititoarele mele preferate. Sigur că ea nu ştie acest lucru, cu atât mai puţin vreun detaliu din povestea de mai sus. De aceea, mi-ar plăcea ca şi tu să pui oamenii pe primul loc, apoi celelalte lucruri, fie ei banii sau chiar afacerile pe care le administrezi.
Dacă ar fi să compar oamenii cu banii ori cu afacerile, îţi spun că nici toţi banii din lume, toate corporaţiile, fermele, industria, ştiinţa ori tehnologia, moda, conceptele, planurile, legile, religiile, guvernele, statele, apele sau munţii, nu ar valora îndeajuns încât să renunţ la un om pentru ele!
Iar, dacă un singur om nu va ajunge acolo unde îi este locul, tot ceea ce omenirea a trăit ca experienţă, până astăzi, ar fi în zadar. Însă aşa ceva nu este posibil, deci nu se va întâmpla.

Dacă aş avea puterea să fac ca, niciun om să nu mai judece alţi oameni, atunci când aceştia aleg diferit, aş face asta. Şi am puterea să o fac, dar lucrurile nu se pot schimba chiar instantaneu – există atâţia oameni care lucrează pentru oameni iar tu nu ştii! Atâţia oameni simpli care contribuie la instaurarea noii ere ce are să vină, a păcii pe planetă (între oameni şi oameni, oameni şi plante, şi animale, şi rase, şi idei, concepte şi valori).

Vreau să împărtăşesc cu tine un secret, care în curând se va transforma într-o soluţie majoră împotriva evenimentelor care s-au petrecut în trecut pe planetă şi, care se petrec şi astăzi sub privirile noastre neputincioase:
Secretul este că tu nu eşti român! Văd cum ai tresărit, însă, o faci pentru că încă nu ai înţeles. Îmi place cum reacţionezi (e bine), înseamnă că te şochez. Nimeni nu a ajuns profesor peste noapte sau privind la televizor! Iar acum permite-mi să repet afirmaţia: TU NU EŞTI ROMÂN! Nici ungur sau bulgar nu eşti! Nu există englezi, francezi sau americani, şi niciodată nu au existat! „Atunci ce există“, mă întrebi? Ei bine, există doar oameni! Acum ai înţeles. Prin urmare, tu nu eşti român, englez, francez, arab sau american, ci eşti om pe planetă. Casa ta nu este România ci eşti găzduit de planeta Pământ!
Tot, absolut tot ce ai fost învăţat de când te-ai născut şi până astăzi este o minciună! Şi totuşi, nu faptul că ai trăit o minciună reprezintă drama ta ori a lumii ce ai cunoscut-o, ci faptul că minciuna care ţi-a fost vărâtă în conştientul inferior nu ţi-a adus niciun beneficiu, niciodată! Cel puţin nu a adus nimic bun omului „ascultător“, ci, acelora care au convins lumea să lupte împotriva lumii.

Am să îţi ofer şi un scurt exemplu: Biserica (religia) a convins oamenii să lupte împotriva oamenilor ca biserica să existe! Şi astfel s-a întâmplat pe parcursul istoriei. Deasemenea, în felul acesta au procedat şi guvernele, corporaţiile, comunităţile sau instituţiile mai mici, private sau de stat, apoi colegii de serviciu, de şcoală, rudele, apropiaţii, familiile şi chiar fraţii, au luptat contra fraţilor lor, în aceeaşi casă. Toate aceste provocări pe care evoluţia Colectivă le-a întâmpinat şi de care s-a lovit, în repetate rânduri, în istorie, vor dispărea… Când, te întrebi? Atunci când o să plec de aici! Citeşte şi articolul: Tu ce faci cât timp trăieşti aici?

  • „Măi! Eşti genial că faci asta, mai ales că nu o faci pentru bani! Eu o să continui să îţi citesc articolele. Cum aş putea să mă implic ori cu ce aş putea să ajut? Mă declar deja admiratoarea ta“.

Mulţumesc că mă citeşti. O formă de ajutor ar fi să distribui aticolele care ţi-au plăcut şi prietenilor tăi. La sfârşitul paginii acesteia găseşti o căsuţă numită „Follow this blog by e-mail“, unde te rog să îţi introduci adresa de e-mail. De ce este aşa de important să îţi introduci adresa acolo?
Deoarece, în felul acesta vei primi cele mai noi articole direct prin e-mail, iar totodată mă vei scuti de câteva milioane plătite lunar la Facebook, ca articolele mele să ajungă la tine. Citeşte peste tot!

Cum poti sa pierzi un om

„Atunci când urăşti ceva din afara ta, ceva cu care tu din punct de vedere personal nu eşti de acord, în realitate nu te accepţi pe tine
ca fiind opusul a ceea ce deteşti“.

source: Alberto Bacoi

%d blogeri au apreciat: