Cuvinte de Iubire

Nu vreau să îţi vorbesc despre Valentine day sau Dragobete, ci vreau să îţi vorbesc despre iubire. De ce? Deoarece, nu mă pricep încă la afaceri.
Dacă stăpâneam domeniul administrării afacerilor, obţineam un profit de
peste 6000 de lei cred din accesările pe care le-am înregistrat pe blog în ultima perioadă.
Ce-i drept este că dacă nu aş fi simţit iubirea şi nu m-aş fi întors la ea de fiecare dată când sunt ostenit şi rănit sau descurajat, toată înţelepciunea mea, toate cunoştinţele, realizările şi spectacolul creat ar fi fost în zadar!

Ultimul articol publicat a creat o zarvă pe internet în doar câteva ore. Cu toate astea, simt că nu am transmis tot ceea ce am dorit să transmit prin intermediul lui. Astăzi, în schimb, am hotărât să îmi iau revanşa. Citeşte articolul aici (Realism sau Negativism?).

Ei bine, ceea ce vreau ca tu să ştii, este faptul că niciunul dintre noi nu e mai frumos sau mai deştept decât celălalt. Ci toţi suntem egali.
Singura diferenţă este că eu sunt preocupat de oameni, în general, şi de starea lor de bine. Asta mă împlineşte negreşit.
Aşa cum scriam în articolul trecut, unul este doctor şi serveşte celor care au nevoie de intervenţii pe corpul fizic. Alta este învăţătoare, prin mâinile ei trecând generaţii de copii de-a lungul vieţii.
Dacă m-ai pune să operez o persoană aş leşina instantaneu, iar dacă aş fi nevoit să lucrez cu cei mici m-aş muta cred pe vârful Muntelui Everest! Cu toate astea, iubesc copiii şi pe toţi oamenii.
Dacă m-ai întreba cât fac 5 x 7, te-aş privi lung, părăsind îndată camera. De aceea vreau să ştii că niciunul nu este mai înţelept decât altul, noi toţi suntem egali! Deocamdată eu fac asta fiindcă asta mă mulţumeşte. Este menirea şi alegerea mea.

Dacă ai nevoie de mine sunt aici, dacă nu ai nevoie de mine
te voi aştepta până când vei avea. Te iubesc!

Hei! Pentru ce ai tresărit aşa? Te temi de această afirmaţie ori ţi se pare neobişnuită? Ori eşti prea supărat pe viaţă în general? Ţi s-au întâmplat multe de-a lungul anilor, sunt convins. Eu am curajul să o spun din nou:
Salut! Sunt Alberto, TE IUBESC! Pot să ţi-o spun şi live dacă vrei. Vezi tu, de acolo vine înţelepciunea. Înţelepciunea mă însoţeşte pentru că te
iubesc. Cum vine asta, te întrebi?
Păi, iubirea este începutul tuturor lucrurilor. Bună ziua!

Pe când aveam numai şapte ani, m-am îndrăgostit de o fată care era cu mine în clasă. De fapt, m-am îndrăgostit de trei, una dintre ele fiind chiar învăţătoarea mea. Dar, dacă cineva mi-ar fi pus la dispoziţie posibilitatea de a alege, aş fi ales-o pe prima. Sigur că fata nu a aflat niciodată ce am simţit pentru ea. Multă vreme nici eu nu am înţeles nimic din mine.
Îmi amintesc că în fiecare zi de vineri, după ce ieşeam de la şcoală, mă
întristam groaznic, ştiind că în următoarele două zile nu voi putea să o
văd. În unele zile eram mai melancolic decât o adolescentă la pubertate! Nici în prezenţa ei nu mă simţeam prea confortabil.
Inima îmi pulsa de ca şi cum ar fi vrut să iasă afară. Mă roşeam la faţă şi sângele îl simţeam până în unghii. În fond ea era singura persoană care mă făcea să mă simt prost fără să îmi facă nimic. Abia dacă schimbam 2 sau 3 cuvinte pe săptămână, dar ochii nu mi se dezlipeau de ea. Îmi era dor de ea şi când stăteam cu ea în bancă. Aveam o prietenă cu care îmi petreceam două ore pe zi, doar ca să îmi povestească de fata pe care o iubeam. O iubeam! Dar, vedeţi voi, la vârsta de aproape şapte ani m-am îndoit prima dată de iubire. Apoi a urmat căderea.
Şi totuşi îmi plăcea că iubesc. Nopţile erau fascinante când mă gândeam la ea. Îmi imaginam orice! Eram liber să o fac. Iar atunci când părinţii mă pedepseau, trimiţându-mă la culcare, zâmbeam mulţumit apoi plecam în grabă. Aveam tot ceea ce aveam nevoie în interiorul meu.
Astfel că, dulciurile, programele televizate, jucăriile sau orele pierdute pe afară nu mai erau o prioritate pentru mine. Mintea mea avea totul deja!

Spre nefericirea mea, povestea s-a încheiat fără să înceapă vreodată cu adevărat. Întreaga minune s-a petrecut doar în mintea mea. Apoi, mi-au trebuit trei ani ca să îmi revin şi nici acum nu am făcut-o în totalitate. Dar nu regret nicio zi, minut, secundă sau sutime de secundă de iubire!

Acum, aş vrea să îţi imaginezi că te afli pe marte. Ca printr-un miracol ai supravieţuit, şi nu ai mai întâlnit un om sau vreo fiinţă de mai bine de trei ani, de când ai rămas blocat definitiv acolo.
Imaginează-ţi cerul întunecat care se apasă peste tine. Nisipul roşu ce îţi tăbăceşte pielea tălpilor şi a mâinilor, şi praful ce-ţi usucă gâtul.
Imaginează-ţi setea, suferinţele şi dorul care te-a cuprins, visele pe care le ai sau singurătatea.
Imaginează-ţi teama care te încolăceşte, iar tot ce vrei să faci acum este să îţi pierzi cunoştinţa. Însă aşa ceva nu este posibil.
Au trecut şapte ani, timp în care speranţa şi luciditatea au renunţat să te urmeze. Nu te mai recunoşti! De fapt, acesta eşti tu şi ceva te împiedică să îţi mai aminteşti de tine, de cel care erai înainte să te pierzi aici.
Totuşi, după şapte ani întâlneşti un om. Este sărmanul ce dormea odată pe trotuarul din drumul tău de fiecare zi. E cel pe care l-ai ignorat jumate de viaţă, pe motiv că te-ai născut mai avantajat decât el.

Nu-i aşa că acum l-ai îmbrăţişa şi nu l-ai mai lăsa să plece de la tine?
Nu-i aşa că acum l-ai întreba cum îl cheamă, i-ai prezenta locurile şi i-ai povesti peripeţiile tale, apoi l-ai întreba dacă sunt fericiţi oamenii care au rămas pe pământ, dacă se apreciază sau dacă se iubesc?

Oare e obligatoriu să ne pierdem ca să ne găsim?

Iubiţilor, oricine poate să dispreţuiască dar nu oricine poate să iubească!
Aceasta este puterea!
Oricine poate să trăiască cu un venit de 3000 de euro lunar, poate locui într-o casă cu etaj sau poate să conducă un autovehicul de lux. Şi totuşi, nu oricine poate să trăiască fără ele. Aceasta este puterea!
Toţi avem nevoie de iubire dar puţini o recunosc. Prima simptomă a unui om lipsit de iubire, dar care are nevoie de iubire, se manifestă chiar prin negarea acestui lucru. Tipul de comportament descris poate fi asociat cu simptomele unui diagnosticat cu schizofrenie paranoidă. Dar pentru lipsa de iubire nu solicită nimeni tratament.

Dacă ţi-a plăcut articolul meu intră aici (Facebook) şi trimite-mi un mesaj privat. Întreabă-mă absolut orice, indiferent că ai 15 sau chiar 65 de ani. Povesteşte-mi problemele şi/sau dificultăţile pe care le-ai întâlnit în viaţă! Împreună, găsim soluţii la probleme. Te asigur că am văzut multe şi am trăit aproape orice.

„Iubirea este singurul lucru care activează inteligenţa şi creativitatea, care ne purifică şi ne eliberează“.

source: Paulo Coelho

Realism sau Negativism?

Te simţi pregătit să citeşti un articol periculos, îndrăzneţ şi care îţi va tăia răsuflarea? Eşti gata să asimilezi în câteva pagini ceea ce nu ai reuşit să colectezi din cele câteva zeci de cărţi pe care le-ai citit până acum?
Eşti gata să laşi frica acasă şi să îmbrăţişezi Adevărul Real, indiferent de stările de disconfort la care te vei supune, citind acest articol? În cazul în care te simţi pregătit, te invit să mă cunoşti şi altfel faţă de modul în care m-ai cunoscut până acum. Voi începe cu afirmaţia: Eu nu sunt niciodată dezamăgit. Şi, ştii de ce?
Pentru că îţi scriu fără să aştept ca să mă aplauzi. Te admir şi te observ, dar fără să te judec. Îţi răspund la toate mesajele sau întrebările pe care mi le adresezi şi petrec apoi sute de ore cu foile în mână, ca să îţi pun la dispoziţie cele mai inspiraţionale şi mai reale texte care au fost scrise de cineva vreodată, pe care tu le citeşti în mod gratuit.

Cineva, mi-a spus că folosesc prea multe cuvinte înflorite ori atrăgătoare ca să manipulez oamenii, că sunt prea credul şi că, articolele mele nu au nimic în comun cu realitatea (aşa cum a înţeles-o el).
Am acceptat această provocare, cu scopul de a îmi dovedi cât pot să fiu de „realist“, pe înţelesul celor ce mi-au cerut asta. Nu ştiu dacă e cel mai potrivit lucru pe care aş fi putut să îl fac, însă, unii oameni sunt interesaţi să citească ceea ce voi scrie în continuare.
Un feedback în legătură cu acest articol mi-ar fi de ajutor. Drept este că nu voi continua astfel, este doar o excepţie. Menţionând aceste idei, să-i dăm drumul!

Înainte de toate mi-ar plăcea să îţi mulţumesc pentru faptul că îmi citeşti postările, articolele şi chiar cărţile. Este o onoare pentru mine, după cum am susţinut deja în repetate rânduri.
De articolul pe care îl vei citi astăzi nu vei fi foarte încântat, sunt convins. Aşadar, dacă stai prost cu nervii, te îndemn să eviţi să îl citeşti. Poţi găsi subiecte mult mai atrăgătoare pe alte saituri.

Ei bine, am strâns nişte idei pe care le-am expus în mod supărător, cred pentru unii, în funcţie de ce feedback-uri am primit de la anumiţi „cititori“! Unii cititori îmi atrag atenţia că articolele mele sunt prea abstracte,
aproape toate ideile mele sunt bune, însă nu prea pot fi puse în practică; nu sunt îndeajuns de mercantile ca oamenii să caute să le consume sau nu în ultimul rând, m-au acuzat de faptul că nu sunt foarte realist.
Dacă tu crezi că eu nu sunt îndeajuns de „realist“, te invit să cunoşti care este diferenţa dintre realism şi negativism. Confuzia există şi prin urmare te trage înapoi de fiecare dată când încerci să înaintezi spre dorinţele ori
împlinirile visurilor tale.

Astăzi am ales să accentuez realitatea observativă în mod intenţionat.
Am vrut de fapt să demonstrez, poate mie sau poate vouă, cum ar arăta articolele mele dacă aş fi „realist“ aşa cum percep majoritatea oamenilor realitatea.
Sigur că nu transmit o lectură spirituală prin intermediul acestui articol, şi cu atât mai puţin, nu intenţionez să strâng fani pe saiturile de socializare. Dacă doream să mă umplu de aprecieri pe Facebook, scriam o carte cu titlul: „Religia este cea mai mare înşelătorie din istoria umanităţii“.
Atunci, mi-ar fi fost mult mai uşor, iar, mii de oameni mi s-ar fi alăturat în timp foarte scurt. Acesta este un Adevăr pe care nimeni nu va putea să-l schimbe, ci doar să refuze să îl recunoască… Şi totuşi, această remarcă nu creează nimic bun sau constructiv pentru noi şi pentru cei ce vor veni după noi.
Ne-ar fi mult mai uşor, dacă am înţelege că am venit aici ca să jucăm un rol. De pildă, eu sunt un om care a scris o carte. Unul este doctor iar alta este învăţătoare. Cu cât jucăm mai bine acest rol, cu atât ne simţim mai satisfăcuţi pe moment.

În ceea ce faci nu există să nu ai succes,
există doar să te opreşti din a face ceea ce îţi place să faci.

Când am început să scriu prima carte, mi-am imaginat cum va ajunge în mâinile cuiva care o va citi şi apoi se va minuna de conţinut. Iar, dacă un singur om va fi mângâiat de scrierile mele viaţa mea se va dovedi a fi un succes, mi-am spus. Astăzi mii de oameni îmi citesc cărţile şi articolele şi mă contactează, să îmi spună că sunt mai mult decât încântaţi de stările experimentate prin intermediul lor.

Explozia de informaţii cu tentă spirituală care circulă pe internet nu poate fi eficientă în a îţi oferi ajutor, dacă tu nu intenţionezi să te ajuţi pe tine.
Marea majoritate dintre ele nu sunt reale, iar acelea care sunt reale sunt prezentate într-un mod extrem de prost, explicate de oameni nepregătiţi ca să o facă.
De exemplu, eu nu aş da ascultare unuia care afirmă că a venit din stele cu scopul de a ajuta la instaurarea păcii pe pământ, cu toate că mulţi de acolo venim şi nu ştim că venim pe pământ cu acest scop.
Dacă postezi fotografii cu icoane, cruci, lumânări ori mânăstiri, atunci nu prea are sens să te abonezi la postările mele. Cu toate astea, nu e nimic rău că ai aprins o lumânare. Pe biroul meu arde o lumânare chiar acum! Ştii ce scrie pe acea lumânare? Fii extraordinar!

Un om pe care-l respect şi iubesc extrem de mult mi-a spus la scurt timp după ce am publicat prima carte, zicând: „bunul Dumnezeu ne va judeca pe toţi“. STOP! Este ceva în neregulă cu afirmaţia aceasta. Acel om mi-a spus, repet, că „bunul“ Dumnezeu ne va judeca pe toţi.
Aş fi fost de acord cu afirmaţia lui dacă ar fi spus: „răul Dumnezeu ne va judeca pe toţi“. Sigur, mult mai aproape de realitatea reală este afirmaţia bunul Dumnezeu ne va răsplăti pe toţi! Cel mai probabil, în funcţie de realizări.
Unii dintre cei care mi-au citit a doua carte, au ajuns la concluzia că sunt prea dur. Viaţa nu este chiar o glumă dar cu siguranţă este un joc, poate cel mai palpitant şi mai formidabil joc pe care l-ai jucat vreodată.

Dezvoltarea personală şi spirituală nu reprezintă un refugiu, pe care să îl îmbrăţişezi din neputinţa de a accepta crunta realitate de care te-ai lovit,
ci este o unealtă prin care încetezi să te mai ascunzi de tine şi de cei din jurul tău, adică eliminarea tuturor refugiilor. Iar Realitatea finală este cea pe care o alegi tu, nu cea de care te laşi controlat în fiecare zi, aceea pe care unii oameni o proiectează asupra ta, ca nu cumva să te diferenţiezi de ei!
Dezvoltarea personală şi spirituală nu este pentru nevestele părăsite de bărbaţii lor, care sunt nevoite să îşi crească singure copiii sau pentru cei ce doresc să depăşească o decepţie, aşa cum cred majoritatea.

Spiritualitatea este pentru oamenii liberi!

Dezvoltarea personală spirituală nu este pentru oamenii care, îşi irosesc întreaga viaţă încercând să se convingă dacă există Dumnezeu ori dacă nu există Dumnezeu. Dacă am vorbit Adevărul în (cărţile mele) sau dacă aceste noi revelaţii reprezintă alte bazaconii sau înşelătorii. Dacă omul e un animal sau dacă este o fiinţă evoluată şi înzestrată cu înţelepciune ori discernământ. Dacă vecinul îmi vrea „răul“ ori doreşte să mă ajute. Dacă pot reuşi sau dacă nu pot reuşi.
Dacă visul meu este să reuşesc să îmi îndeplinesc visul, ce ar fi mai bine să fac, să acţionez ori să aştept?
Am să împărtăşesc o tehnică cu voi, una care funcţionează cu adevărat! Ei bine, aceasta spune că orice informaţie care ajunge la mine şi care nu îmi oferă ajutor nu este reală! Şi orice informaţie care ajunge la mine dar caută să mă controleze nu există pentru mine.

Ceea ce oamenii au numit channeling ori inspiraţie Divină există prieteni. Cărţile mele şi nu doar ele, sunt o dovadă.
Sunt sute de autori din întreaga lume care au scris în felul acesta. Faptul că nu toţi reuşesc să expună experienţele trăite în cele mai clare cuvinte nu reprezintă un argument valid care să conteste aceste adevăruri.

De criticile nefondate şi încercările zadarnice de a mă jigni pe internet nu sunt foarte curios. Aşa că dacă ai de gând să mă acuzi de faptul că tu ai citit ceva diferit faţă de ceea ce îţi vorbesc nu este chiar problema mea.
Tot ce pot să fac e să te îndemn să prezinţi oamenilor felul în care crezi tu că funcţionează în realitate lucrurile. Cel puţin un om ţi se va alătura.
Eu mă aflu aici ca să îţi ofer sursa de inspiraţie către a găsi acel ceva pe care îl cauţi, încă de când te-ai născut şi pentru a-l face posibil. Sunt aici ca să îţi reamintesc că nu există limite şi nu există reguli!
Universul aşteaptă plin de nerăbdare să evadezi din închisoarea pe care oamenii au proiectat-o asupra ta. Aşadar fă tot ceea ce îţi trece prin cap! Explorează şi fii curios să cunoşti oamenii! Fă cele mai tâmpite lucruri!
Hai să îţi spun un secret: Cele mai tâmpite lucruri sunt cele mai naturale reacţii ale tale. Cele mai naturale reacţii ale tale, sunt cele mai de preţuit. Cele mai de preţuit sunt cele mai rare momente din viaţa ta şi care vin la tine doar dacă le permiţi ca să vină.

De cele mai multe ori ne opunem vieţii, crezând că deţinem un plan mult mai potrivit pentru noi decât cel care ni se oferă.
Acesta este de fapt eşecul!

În încheiere, vreau să îţi amintesc ce e absurd în legătură cu „tu“-ul ţinut sub control de lume, adică acel ceva despre care crezi tu că eşti.
E absurd faptul că te regăseşti în victimizare, apoi cauţi refugiu în consu-merismul de tot felul. Şi, orice produs inutil sau cât mai prost, îţi risipeşte buzunarele, îmbolnăvindu-ţi mintea şi trupul. În mod special, acelea care îţi promit sănătatea, sunt cele care te lipsesc de sănătate.
E absurd faptul că ai nevoie de obiecte care să te pună în „valoare“ şi de oameni care să te convingă că eşti frumoasă, când în realitate tu nu eşti îndeajuns de puternică, ca să crezi că eşti.
E absurd faptul că tânjeşti să fii iubită, în ciuda faptului că respingi tot ce emană iubire în preajma ta.
E absurd faptul că ai ajuns să deteşti bărbaţii, însă, adormi plângând de lipsa unuia.
E absurd faptul că alergi după cel care te dezamăgeşte şi îl ignori pe cel pentru care însemni totul. Apoi strigi că viaţa este nedreaptă. Oare tu i-ai permis vieţii ca să fie dreaptă?
E absurd faptul că nu ai pic de încredere în tine dar crezi în horoscop.
E absurd faptul că te crezi superior pe motiv că astăzi eşti la modă. Însă, ieri moda a fost alta, iar mâine nu va mai fi la fel. Poate suna a non-sens pentru mulţi, însă, te asigur că nu tu eşti la modă, ci moda e la tine! Prin urmare, cine este superior cui? Îţi spun eu, nimeni nu este!
E absurd faptul că încerci să mă jigneşti pe pagina de Google+, spunând că scriu numai aberaţii. Dacă ceea ce scriu ar fi fost aberaţii, nu le-ai mai fi citit şi, prin urmare, nu mai erai invidios că nu ai fost în stare tu ca să le scrii. Ai omis acest aspect, sunt convins de asta.
E absurd faptul că tu nu crezi că eşti îndeajuns de frumos, de bun ori de deştept, ca să faci ce fac eu, însă spui de mine că nu sunt astfel şi că nu voi reuşi să le fac, cu toate că eu le-am făcut deja!
E absurd faptul că aştepţi să capeţi înţelepciunea de la TV, conştient dar că nimeni nu a obţinut-o vreodată de acolo.
E absurd faptul că ai peste 50 de ani şi eşti mai obraznic şi mai îngust la minte decât un copil de 12 ani. Însă, un copil de 12 ani îşi pune întrebări despre viaţă, tu ai încetat să te mai întrebi şi totodată ai murit. De fapt tu nu ai trăit niciodată, ci ai făcut eforturi imense ca cei care te-au condus
să trăiască, cât mai mult şi cât mai bine. Şi nu „alea au fost vremurile“, ci tu ai acceptat ca vremurile să fie aşa. Iar de fiecare dată când vei dori să mă contrazici, aminteşte-ţi expresia mea: Şi dacă mori ce?
E absurd faptul că l-ai votat pe Traian Băsescu, iar, apoi te-ai alăturat lui Victor Ponta ca să îl dai jos pe Băsescu. După ce l-ai ales pe Ponta, te-ai alăturat actualului preşedinte ca să îl privezi de putere pe Victor Ponta.
La fel ai procedat cu cei dinaintea lor şi încă speri ca cineva să vină să îţi dea, când stai cu fundul pe canapea?

Eu îţi ofer înţelepciune. Mikey Hash îţi oferă entertainment, cred! Vezi tu, şi aceasta este tot o plăcere… Unii oameni simt o plăcere enormă atunci când îmi citesc cărţile, iar, eu simt o plăcere demenţială când le scriu! În felul acesta tu beneficiezi de tot ce ai nevoie, atunci când ai nevoie.
Tocmai de aceea, eu nu sunt niciodată dezamăgit. Şi, ştii de ce? Fiindcă nu am nevoie de confirmarea ta, pentru a deveni Ceea Ce sunt deja, Ce am fost dintotdeauna.

„Trăieşti pentru tine sau pentru ceilalţi, are două înţelesuri“.

source: Alberto Bacoi

5 Criterii prin care să alegi o carte bună!

„Am văzut şi eu pe internet treaba cu cărţile frate. Am citit câteva articole
pe blog, sunt puţin ciudate. Pare să fie vorba despre un dialog (întrebare şi răspuns). Prietena mea a citit primul volum Vorbind cu Dumnezeu, dar nu ştie ce să creadă. Oamenii se înghesuie să citească absolut orice, fiindcă nu au cunoştinţe. Tipul e deştept, se vede că a studiat mult. Chiar şi aşa, eu n-am ce să mai învăţ! Poate, dacă erau scrise sub altă formă“.

1). Îţi prezint „Cartea care îţi va schimba viaţa! Care te va umple de bani şi te va învăţa cum să devii un om de succes“. Ei bine, ele nu sunt criterii prin care să alegi o carte bună!
Din titlurile oferite ca exemplu mai sus, se reflectă chiar dorinţa autorului de a dobândi ceea ce s-a oferit, cu altruism, ca să îţi „ofere“.
Viaţa ta nu se va schimba citind o carte, orice carte ai alege să citeşti! O carte potrivită, apărută în calea ta la momentul potrivit, plus multă, multă
dorinţă de a descoperi cât mai mult din tine şi, din ceea ce poţi tu să faci, te va ajuta să îţi stabileşti o bază solidă pe care abia apoi vei începe să construieşti.
Succesul nu înseamnă o destinaţie „finală“ a călătoriei vieţii tale, ci suma permanentă a noului tu, pe care o primeşti, o primeşti şi o primeşti, atâta vreme cât nu te opreşti să dăruieşti!

2). Prin urmare, Vorbind cu Dumnezeu nu este o carte, ci un proces, pe care l-ai cerut, l-ai căutat ori pe care ai început să îl experimentezi odată cu citirea primei pagini pe acest blog – este revelarea noului tu, o viziune fără de care nu vei putea păşi în „viitor“.
Fără o perspectivă spirituală proprie asupra vieţii tale nu vei putea trăi ci, vei putea doar să încerci să trăieşti… Asta fac majoritatea oamenilor azi!

În noua eră, atenţia, încrederea sau iubirea vor fi îndreptate către tine şi ies din interiorul tău, nu provin din afara ta.
Atunci când vei deveni conştient de faptul că, eşti magnific, indiferent de ce spun ceilalţi despre tine, vei începe să observi şi strălucirea celorlalţi! Fără o analiză spirituală reală a evenimentelor care se petrec în viaţa ta, evenimentele din viaţa ta nu vor avea sens ori direcţie pentru tine.
Ajutorul, venit din exterior, nu există, şi niciodată nu a existat! Doar ţi s-a spus că există, ca să îţi distragă atenţia de la abilităţile pe care le deţii şi pe care te-au determinat să uiţi că le deţii. Cine ţi-a spus, te întrebi?
Aş începe cu părinţii tăi, apoi cu regimul politic şi religios, care le-a spus şi lor, la rândul lor, cine şi ce este omul.

3). O carte bună nu îţi spune niciodată cine eşti, ci te ajută să descoperi tu singur acest lucru! Psihanaliza nu constă în judecarea cuiva, conform acţiunilor ori a comportamentului său, ci în observarea şi expunerea lor! Din acest motiv nu există greşeală, doar alegeri influenţate de dorinţe ori nevoi.

O critică constructivă valorează cât zece mii de laude premature. Există oameni pe care succesul îi opreşte din a evolua. Poţi să crezi aşa ceva? Dacă nu, te invit să deschizi televizorul şi vei putea să vezi oameni care s-au înecat în succes, asemeni unor flori pe care, vrând să „le creşti“ în mod accelerat, le inunzi şi se ofilesc.
Apoi stai şi te întrebi, nedumerit, cum s-a putut usca o floare care a fost udată în abundenţă, adică mai mult decât a avut nevoie ca să fie udată?

4). „E bine să citesc cât mai mult?“ Da, e chiar indicat! Totuşi rezultatele apar în funcţie de ceea ce citeşti.
Cărţile ce-ţi promit dobândirea încrederii de sine, iluminarea, abundenţa ori puterea financiară în zece zile, nu îţi pot oferi ceva mai mult decât un vis frumos. Acestea reprezintă, aşa cum spuneam, sisteme de colectare a beneficiilor pe care se presupune că le-ar oferi.
Dacă o carte îţi promite că abundenţa, pe plan financiar, te va copleşi în zece zile sau mai puţin, exact asta se va îndrepta către autorul cărţii, în zece zile ori mai puţin (prin sumele încasate din vânzări), vreme în care tu rămâi doar cu cititul, cu timpul pierdut sau cu o sumedenie de idei, ce nu prea pot fi puse în practică în situaţia ta.

Cineva îmi spunea că îi este dificil să înţeleagă informaţiile transmise de Vorbind cu Dumnezeu, volumul al doilea.
Ei bine, VCD nu îţi prezintă informaţii noi, ci îţi aminteşte ceea ce ai uitat atunci când te-ai născut aici. Aceste trei cărţi au fost scrise pentru toţi şi, oricine este capabil să înţeleagă mesajul. Cu toate acestea, eu am scris primele două volume într-un an, sper ca nimeni să nu aştepte să digere conţinutul integral în trei zile.

5). O carte bună este cea care te determină să înţelegi faptul că, atunci când te opreşti la marginea unui lac, ca să hrăneşti raţele şi păsările, nu lor le dai, ţie îţi dai! Nu partenerului tău îi provoci un bine iertându-l, ci ţie îţi aduci liniştea atunci când ierţi!
Nu în mine investeşti când îmi distribui articolele şi când îmi cumperi sau îmi citeşti cărţile, ci în tine şi în tot ceea ce atingi şi priveşti.
Atunci când toţi oamenii vor atinge rezultatul dorit de fiecare, scopul meu va fi încheiat cu succes.

Ideile prezentate aici sunt doar câteva din uneltele care ţi-au fost puse la dispoziţie ca să creşti. Eu te asigur că o faci chiar şi atunci când dormi.
În special, atunci când crezi că staţionezi evoluezi într-un mod accelerat!

Există o psihologie mai puţin bună, pe care toţi o îmbrăţişăm cu uşurinţă. Aceasta susţine că tot ceea ce ţi se oferă gratuit este lipsit de valoare ori intenţionează să recupereze de la tine pe căi şi prin moduri ascunse.
Aşadar, orice produs ieftin din comerţ este de proastă calitate. Deoarece
„Realitatea“, aşa cum o percep cei mai mulţi dintre oameni, îţi prezintă o lume în care nu există altruism, ajutor sau intenţie de binefacere, în mod necondiţionat. Şi aşa este! Doar că, visul unor oameni asemeni mie este cel de a-i face pe alţii să devină fericiţi. Iar aceasta este răsplata pe care o primesc zilnic de la voi.
Sunt curios câte accesări înregistrez la cărţile mele, pe care ţi le-am pus la dispoziţie gratuit aici (CIteşte gratuit).

Dacă te numeri printre cei pentru care valoarea unui lucru îl oferă preţul său te invit să achiziţionezi cărţile în format tipărit aici (Comandă cartea).

„Chemarea este pentru toţi,
să vedem însă câţi vor vrea să vină“!

source: Alberto Bacoi

---

Comandă a doua carte pe e-mail, la adresa:
suport@self-publishing.ro

Titlu: Vorbind cu Dumnezeu
Subtitlu: A doua Venire
Autor: Alberto Bacoi
Editura: Self Publishing
Categorie: Psihologie/Dezvoltare Personală
ISBN: 978-606-8601-75-5
Număr de pagini: 150
Preţ: 32.00 lei

110 Kilometrii!

Salut! Prin intermediul articolului de astăzi am decis să îţi povestesc cele
mai mari provocări fizice, dar nu doar fizice, din viaţa mea sau limitele pe care mi-am propus să le depăşesc. Dar înainte de a începe mi-ar plăcea să fac câteva precizări. Vei înţelege imediat motivul.

În copilărie, nu am practicat niciun tip de sport. Îmi propusesem să devin pictor. Cele câteva momente de alergat, pe holurile şcolii ori atunci când
încercam să joc fotbal împreună cu colegii sau prietenii mei, m-au ajutat să mă dezvolt, iar hrana săracă şi primită cu raţia m-a ferit de boli şi/sau de predispunere la obezitate. În felul acesta, fără prea multe eforturi, am atins înălţimea de 1,70 cm şi 65 de kg, o greutate stabilită în urmă cu 10 ani, de care sunt mulţumit, şi pe care o consider cea mai potrivită pentru mine. Totuşi nimic din toate aceste limite nu m-au împiedicat să fac ceea ce vei citi în continuare că am făcut. Sper ca experienţele mele să îţi dea curajul necesar pentru a-ţi înfrunta limitele (fricile) de care te loveşti:

1. Am rezistat fără să mă hrănesc aproape 14 zile (legate între ele).
2. Am parcurs în mers, o distanţă de 110 km (traseu montan) în 14 ore cu o singură oprire.
3. Am înotat 60 de minute încontinuu.
4. Am împins la piept cu bara o greutate de 90 de kilograme.
5. Am muncit 21 de ore fără pauză.
6. Am scris 3 cărţi de dezvoltare personală şi spirituală, în mai puţin de un an şi patru luni.
7. Am pornit în această călătorie având 25 de prieteni pe Facebook, dintre care pe 22 nici nu îi cunoşteam în mod personal, erau doar useri din lista mea de cunoştinte. Azi am strâns peste zece mii de cititori pe blog (în câteva luni) şi peste două mii de cititori de carte în mai puţin de un an de la publicarea primului volum.

Cum am reuşit să fac toate acestea? Oare mulţumită faptului că am fost motivat, îndrumat sau susţinut de cineva? Din contră.
Am dat oare dovadă de o încredere supranaturală în mine şi capacităţile mele ori Cineva mi-a dezvăluit „secretul“ prin care am reuşit să renunţ la toate felurile de frici şi temeri (obstacolele întâlnite)? Nu.
M-am folosit de „Legea Atracţiei“ pentru a atrage succesul în viaţa mea, viaţă ce a fost o confirmare a eşecului şi a dezamăgirilor primite în mod repetat? În niciun caz.
Tot ce am realizat până acum am realizat pentru că am crezut. Atenţie! Nu am crezut nicio clipă că sunt capabil să le fac. Ci am crezut că le-am făcut deja, încă dinainte să încep. Exact, te-ai prins! Acesta este de fapt SECRETUL.

1). Cum de am rezistat 14 zile fără să mă hrănesc, ce minciună mai e şi asta sau de ce ar face cineva o asemenea „ispravă“ (prostie)?
Păi, nimeni nu trebuie să o facă, însă, sunt mulţi cei care ar trebui să nu fie nevoiţi să o facă. El nu a fost un experiment de-al meu. Nu are niciun sens să încerci aşa ceva. Doar un nebun ar face-o. Iar dacă ar face aşa ceva cu siguranţă că şi-ar pune în pericol sănătatea sau luciditatea.
Ei bine, eu am fost nevoit să o fac.

Majoritatea oamenilor, indiferent de rasă, vârstă, constituţie ori greutate, se hrănesc în medie de 3 ori pe zi. Unii chiar de 5 ori, vreme în care cei nefericiţi o singură dată sau deloc. Atunci când trec 12 ore sau mai mult, fără să mănânci, te copleşeşte o senzaţie de slăbiciune, deci forţa fizică şi capacitatea de concentrare se diminuează brusc. Atunci, corpul tău îţi transmite semnale de atenţionare, cu privire la cantitatea hranei pe care i-o oferi sau a celei proaste în consistenţă.
Cele povestite aici nu au fost citite în cărţi ori auzite şi văzute la televizor ci au fost experimentate pe pielea mea. Astfel că după patru zile în care nu m-am hrănit, nici nu am putut să beau apă, prin urmare, 96 de ore în care am zăcut în pat, în poziţie orizontală, vreme în care nu reuşeam să diferenţiez visul de realitate (cine îmi poate confirma dacă dormeam sau dacă eram treaz?), am avut o „revelaţie“.
Ei bine, gândul care mi-a venit în minte a fost următorul: Omul nu poate muri atât de uşor! Nu se poate ca trupul să fi fost creat a fi atât de fragil sau prost proiectat. Fiindcă, rămănând vorba între noi, dacă după 96 de ore în care nu te hrăneşti, ajungi în starea în care mă aflam eu, până şi eu puteam proiecta un trup mai avansat sau mai bine pregătit, din punct de vedere al „cheltuirii“ cu înţelepciune a energiei administrată.
Ce se întâmplă cu cei din Africa sau cu cei care călătoresc prin deşert? Ei cum pot rezista?
Punându-mi aceste întrebări, am realizat în ce minciună am trăit cu toţii, „înfăşurându-ne“ limita de supravieţuire prematur în jurul gâtului şi care, în realitate, nu există! Cel puţin nu în felul în care ne-am închipuit-o noi!

Întrebările care mi-au trecut prin minte mi-au oferit energia pe care nu o puteam extrage nici din 3 porţii uriaşe de friptură.
Am reuşit să beau câteva pahare cu apă apoi am ieşit la soare unde am stat mai bine de două ore. În următoarele 10 zile am făcut acelaşi lucru. Ba chiar am reuşit să alerg o tură în jurul lacului din parcul Tineretului şi să fac 30 de flotări, zilnic… Am continuat să scriu ori să meditez în acea perioadă. Cele mai înalte idei din cărţile mele au fost scrise în acele zile.
Sigur că nu eşti nevoit să crezi tot ce îţi spun. Însă, dacă vei fi pus într-o situaţie similară vreodată, ţi-am pus la dispoziţie cunoaşterea paşilor pe care ar fi bine să-i urmezi cu scopul de a străbate provocarea cu succes.

2). În vara anului 2014 am pornit în cea mai curajoasă drumeţie pe care nu mi-am închipuit că o voi duce la bun sfârşit vreodată.
Am parcurs un traseu montan, cu o distanţă de 110 km, în două reprize.
Cei care au nevoie de ajutor pentru a înţelege ce înseamnă distanţa de 110 km, ar putea compara traseul cu distanţa dintre Bucureşti – Sinaia.

Am parcurs o distanţă similară, în urcare şi coborâre, în două reprize de
55 km, purtând un rucsac greu în spate. Pauza a doar durat câteva ore, vreme în care am făcut un foc de tabără, am mâncat şi m-am răcorit cu apă de izvor.
Pe drum am avut timp să mă gândesc la toate, dar mai puţin la faptul că nu voi reuşi ori că mi-am pierdut minţile, aventurându-mă într-o astfel de
expediţie.  Pe lângă asta, eram însoţit de frica de urşi, lipsa magazinelor sau a semnalului de la telefon. Am ajuns în gară şchiopătând, iar în tren, atunci când m-am descălţat ca să-mi relaxez degetele de la picioare, am constatat că încălţămintea mea era plină de sânge în interior.

3). Pe când aveam doar unsprezece ani şi toţi prietenii mei se duceau la şcoală ori îşi petreceau timpul liber învăţând, ca să atingă „succesul“, eu am ales să explorez mediul în care m-am născut şi să îmi testez limitele!

Chiuleam de la ore împreună cu alţi colegi şi mergeam să ne scăldam în lacul Herăstrău.  Atunci când nimeni nu dorea să mă însoţească, plecam
singur. Învăţasem să mă menţin la suprafaţa apei, iar în final am realizat faptul că cu cât te zbaţi mai puţin pluteşti mai uşor.
Prinzând curaj, am hotărât să traversez lacul.  Malul opus al celui alături
de care mă răcoream în fiecare zi, se putea zări. Asta a fost confirmarea existenţei unei destinaţii. Tot ce îmi mai trebuia erau rezistenţa şi curajul.

Trezindu-mă în mijlocul lacului, după aproape 25 de minute de înot, m-a cuprins teama că nu voi reuşi să ajung pe partea cealaltă. Însă, de malul pe care îl lăsasem în spate, mă îndepărtasem şi mai mult. În clipa aceea
cele două opţiuni (alegeri) mi-au venit în minte: Mă înec ori traversez?
Şi totuşi, corpul meu nu dădea semne să înţeleagă gravitatea situaţiei în care mă plasasem, mâinile voind parcă să se oprească definitiv. Am tras aer în piept şi m-am întors pe spate. Apoi, am început să respir constant şi puternic, privind cu admiraţie formele norilor. Aceasta mi-a transmis o senzaţie de linişte. Nu puteam să mor dintr-o joacă, nu avea niciun sens să se întâmple aşa ceva. M-am întors îndată şi am continuat să înot aşa cum învăţasem. În mai puţin de o oră am ajuns la mal.

4). După 5 luni de mers la o sală de forţă, am reuşit să împing cu bara la piept o greutate de 90 de kg (o serie de 8 repetări). Acolo, se aflau băieţi care împingeau şi cu 130 de kg. Însă, alimentaţia, constituţia, pregătirea şi greutatea corpului lor, erau cel puţin superioare faţă de cele pe care le deţineam.

5). Pe când aveam şaisprezece ani şi, activam în domeniul construcţiilor, cu scopul de a mă întreţine, am fost obligat să rămân peste program, ca să ajut la finalizarea unei lucrări care depăşise termenul de finalizare.
Astfel că, şeful de echipă a apelat la tot personalul şi la toate soluţiile, ca lucrarea să se finalizeze în timp cât mai scurt. Hai să ajut şi eu cu ce pot, mi-am spus, ca toată lumea să fie mulţumită, mai puţin eu!
Aceasta este o „greşeală“ majoră pe care o facem în viaţă.
Prin urmare, lucram pe o schelă înaltă de doi metrii, de pe care montam
tavanul fals al unui magazin. După 21 de ore de muncă (fără oprire), am ameţit, m-am dezechilibrat şi am căzut de acolo.
Cam asta a fost limita mea în acele vremuri. Dar astăzi aleg să nu o mai testez. Cel puţin nu pentru a potoli pofta de bani a altor oameni.

6). Am reuşit să scriu 3 cărţi de dezvoltare personală şi spirituală, într-un an şi patru luni. Apoi am muncit pentru a le corecta şi redacta.
Proiectul Vorbind cu Dumnezeu a fost pentru mine asemeni unei maşini pe care începi să o construieşti (de la zero), fără să fii inginer proiectant sau măcar mecanic. Ultima „grijă“ a mea în viaţă, a fost să învăţ să scriu sau cel puţin să exersez pentru a mă exprima în termeni literari, să scriu corect, din punct de vedere gramatical, ca să nu mai vorbesc de atenţia sau prezenţa mea la şcoală.
În fond, pentru ce aş fi făcut aşa ceva? Eu eram pictor… De fapt trebuia să devin! Mult mai târziu am realizat că nu am devenit nimic din ceea ce îmi propusesem iar nimeni nu mă putea transforma într-un artist sau un om de succes în afară de mine.

Teama este cel mai puternic obstacol care a fost creat vreodată şi, este cel care nu te lasă să trăieşti.  Nimeni nu a reuşit să trăiască în afara lui pe deplin vreodată. Totuşi, atunci când devii conştient că scopul fricii pe care o simţi cu mintea este în realitate o motivaţie pentru sufletul tău, te vei folosi de ea şi vei săvârşi minuni.

Succesul nu se măsoară prin până unde ai ajuns,
ci prin de unde ai plecat.

7). Când am început să îmi public lucrările, în urmă cu un an, aveam 25 de prieteni pe Facebook, din care, pe trei îi cunoşteam personal. Doi au râs când au aflat că am scris o carte şi, s-au amuzat mai ales pe seama titlului pe care îl alesesem.  Ba mai mult, au încercat să mă convingă că orice aş fi ales să fac cu viaţa mea, ar fi fost bun, mai puţin faptul că am scris o carte. Mi-au oferit soluţii ori exemple de tot felul, ca să mă opresc din scris, de exemplu: Să fac tatuaje, videochat, să îmi deschid firmă de construcţii, să îmi termin liceul, să mă înscriu la facultate sau să plec din ţară, etc, prezentându-mi dovezi clare că, aceia care procedaseră astfel conduceau deja maşini de lux şi se îmbrăcau cu haine de la branduri de renume. Din acest motiv nu mi-a rămas decât să rămân prieten cu ei, şi nimic mai mult.
După o vreme au devenit geloşi pe ceea ce fac chiar dacă nu au înţeles mare lucru de aici. Astăzi, cred eu, mă admiră pentru asta.

În prezent am scris 4 cărţi, ce nu îmi aduc niciun venit, doar mulţumirea că nu am trăit degeaba sau că am făcut îndeajuns de multe lucruri, atât cât mi-am dorit să fac în viaţă. Cărţile îmi oferă astăzi satisfacţia de a
mângâia pe altul, pe tine, cel care îmi citeşti scrierile în fiecare zi. Vreme de patru ani am spus în mintea mea că am reuşit, chiar dacă în realitate
eu nu doar că nu puteam să scriu, ci nici nu reuşeam să citesc cursiv.
De fiecare dată când începeam să citesc o carte, după nici 20 de pagini, citite în 2 săptămâni, renunţam. Şi dacă eu am putut să fac toate aceste lucruri, imaginează-ţi ce ai putea să faci tu!

„Dacă îţi vei irosi întreaga viaţă sperând că vei reuşi, nu vei reuşi niciodată! Dacă vei reuşi să crezi că ai reuşit deja, aşa şi este“!

source: Alberto Bacoi