Archives for the month of: martie, 2014

Ne plac din ce în ce mai mult femeile!

Ne place că ne plac femeile, şi niciun bărbat nu şi-ar dori vreodată ca femeile să îi placă mai puţin. Ele sunt cu adevărat minunate şi demne de adorat! Şi totuşi, ceva nu funcţionează corect în toată treaba aceasta:
Femeile sunt privite de către băieţi/bărbaţi asemeni unor cadouri, veşnic nedesfăcute. Ba, chiar şi atunci când le „obţin“, bărbaţii nu se opresc din a căuta să desfacă cadouri, măcar cu gândul, vreme în care acestea au
grijă să se ambaleze într-un mod cât mai seducător.

Sigur că un cadou este menit pentru a fi dăruit. Însă, oare femeia e doar un cadou?

Da! Îţi aminteşti de cea mai frumoasă maşinuţă pe care ai primit-o în anii copilăriei? Ei bine, femeia este cel mai perfect cadou pe care l-ai primit vreodată şi este singurul care, dacă nu te joci cu el încetează să se mai joace cu tine. Aceasta reprezintă regula generală, care se aplică în cazul tuturor bărbaţilor ori femeilor.
O femeie este asemeni unui dar pe care îl primeşti în fiecare zi. Valoarea acestuia ţi se descoperă în special în zilele tale mai puţin bune. Însă, să nu iubim femeile doar atunci când avem nevoie de serviciile lor! Îţi prezint câteva idei care sunt convins că îţi vor fi de ajutor:

1). Nu te plasa într-o situaţie în care vei fi nevoit să ascunzi ceva de o femeie! Tu nu ştii să ascunzi, să minţi şi nici nu eşti nevoit să o faci. Ci reprezinţi suma experienţelor tale, un rezultat de care ea tocmai s-a îndrăgostit şi alături de care a ales să experimenteze viaţa în continuare. Prin urmare, dacă tu însuţi vei nega o parte din tine, cum poţi aştepta ca altcineva să te accepte? Nu funcţionează sub nicio formă această teorie.

2). Eşti o minune pentru femeia ta, la fel cum ea este un miracol pentru tine! Orice om, bărbat sau femeie, deţine o doză considerabilă de mister şi de pasiune în ochii partenerului. Fiecare caută o modalitate prin care să îşi poată exprima în libertate sentimentele. Iar pentru ca acest lucru să devină posibil, au nevoie să întâlnească persoana potrivită. Criteriul prin care poţi să recunoşti o persoană potrivită este: Cea care caută să primească ceea ce ai de oferit reprezintă persoana potrivită pentru tine.

3). Renunţă să mai crezi că femeia perfectă este cea „proastă, mută ori bună la pat“! Dacă femeile ar gândi la fel despre bărbatul perfect, acela ar trebui să fie plin de bani şi să nu prea stea pe acasă. 🙂

4). Nu ai nevoie de „legalizare“ pentru a iubi o femeie! Din contră. Orice promisiune definitivă făcută persoanei potrivite ucide iubirea pe care i-o porţi. „Uau! Nu pot să accept o astfel de idee“. Ba pregăteşte-te să poţi! Tu nu eşti sigur pe faptul că mâine vei simţi acelaşi lucru pe care îl simţi astăzi, în legătură cu spălatul maşinii sau tipul de haine pe care doreşti să îl îmbraci, şi vrei să îmi spui că îţi vei iubi femeia până când moartea te va despărţi de ea? Doar gândul „condamnării“ la „fericire“ îţi provoacă teamă şi instabilitate emoţională. Iar, aşa cum ne-am convins deja, teama ucide Dragostea!
Sigur că iubirea pe care o porţi acesteia nu va muri nici după ce moartea te va despărţi de ea, însă temerile care îţi dau târcoale încă din ziua în care ai făcut acea promisiune, o sugrumă sau o întemniţează prematur.

5). Frumuseţea şi senzualitatea unei femei nu poate fi înlocuită cu nimic, niciodată! Poţi să petreci alături de 31 de prieteni, timp de 31 de zile pe lună ori poţi să îţi dai întâlnire cu 365 de persoane de acelaşi sex pe an.
Crede-mă! Nu îţi vor potoli dorinţa de a iubi o femeie.

6). După încheierea unei relaţii care a durat aproape şase ani de zile, şi care nu a funcţionat niciodată, convingerile mele au fost următoarele:
Orice ai face sau cu oricâte explicaţii ai încerca să linişteşti o femeie, nu vei reuşi. În majoritatea cazurilor ea nu doreşte să fie liniştită. Din acest motiv femeia va înţelege doar ce va dori să înţeleagă. Evită să îţi iroseşti energia cu nesfârşitele clarificări ale nesfârşitelor evenimente. Poate că un sărut sau o îmbrăţişare va avea efect pozitiv.

7). Nu lua niciodată decizii atunci când eşti nervos! Mânia nu este reală! Cunoşti aceasta deja, ai trăit-o ca experienţă în trecut.
Imediat ce ai lovit un coleg care ţi-a „greşit“, în anii copilăriei tale, mânia pe care ai simţit-o s-a transformat într-un regret. Prin urmare, mânia nu este un sentiment, ci este un gând înşelător îmbrăcat cu veşmintele unui sentiment.

8). Nu încerca să îţi convingi partenera de faptul că este dependentă de tine! Tot ce va încerca să facă începând cu recepţionarea mesajului va fi să îţi demonstreze că este independentă (ceea ce este adevărat), chiar dacă pentru a îţi demonstra acest lucru va fi nevoită să renunţe la ceea ce iubeşte cel mai mult… la tine!

La oricâte schimbări ar fi supusă o relaţie, oricâte persoane ori despărţiri ar interveni între voi, fie definitive sau dacă porniţi pe drumuri separate, Dragostea pe care ai declarat-o în joacă primei femei din viaţa ta nu va fi stinsă niciodată!

Femeia a fost creată cu scopul de a fi iubită, ci nu neapărat înţeleasă“.

source: Oscar Wilde

 

Salut! Din nou! De această dată am hotărât să nu îţi mai scriu nimic. Şi totuşi, tocmai s-a născut un articol. Iată ce ţi-am pregătit:

În această postare nu îţi voi mai „preda“ ci voi învăţa de la tine, ori, mai bine zis vom învăţa împreună.
Ţi-am pus la dispoziţie câteva idei plus o serie de întrebări, mai mult ori
mai puţin confortabile, după caz, la care mi-ar plăcea să răspunzi, fie postând un comentariu la sfârşitul articolului meu, fie păstrând gândurile pentru tine. Aştept nerăbdător răspunsurile tale. Îţi promit că voi strânge cele mai bune păreri, pe care le voi dezvolta apoi într-un nou articol sau le voi introduce în conţinutul următoarelor mele cărţi.
Nu eşti obligat să răspunzi la toate întrebările, nici nu eşti obligat să nu crezi ceea ce urmează să citeşti. Sunt extrem de curios să aflu părerea ta. Succes!

1). De cât timp nu ţi-a mai plăcut de tine, dar ai îndrăgit, în schimb, imaginea altor oameni?

2). Când ai încetat să mai crezi în capacităţile tale şi te-ai aruncat, fără nădejde, în braţele societăţii, vâslind de la un glas la altul, în funcţie de ceea ce ţi-au dictat oamenii ca să devii?

3). Când ai încetat să te mai asculţi? Dar să te urmezi?

4). Oare ţi-ai vorbit vreodată?

5). Cine eşti? Ce alegi să faci câtă vreme vei trăi aici?

6). Eşti mulţumit de funcţia şi de „poziţia“ pe care ai dobândit-o, un statut pentru care ai trudit mai bine de şaisprezece ani de zile, care nu pare să te arunce în vârful visului pe care ţi l-ai închipuit şi care se prăbuşeşte cu
fiecare zi ce trece – evident, fiecare zi trecând în defavoarea ta?

7). Încă nu te-ai convins că oricât de repede ai alerga, timpul ţi-o va lua înainte, ba chiar te-a depăşit deja şi nu ţi-a mai rămas „timp“ pentru a-ţi materializa sutele de mii de dorinţe?

8). Dacă ai putea da timpul înapoi oare ai proceda în acelaşi fel, fără să clipeşti ori să te gândeşti a doua oară?

9). Care este motivul pentru care celor cărora li s-a spus că ştiu, nu ştiu, iar celor cărora li s-a spus că nu ştiu, de fapt ştiu?

10). O minte uşor de influenţat, programată să memoreze informaţii ce nu servesc scopului ei, ci acelora care au lucrat la programarea minţilor oamenilor, este îndreptăţită la superioritate? Oare nu este aceasta cea mai mare înşelătorie din istoria umanităţii, pe sistemul: cineva ţi-a spus că şti, ca nu cumva să începi să cercetezi?

Cei din urmă vor fi cei dintâi, iar cei dintâi vor fi cei de pe urmă“.
(Matei 20:16)

Oare ceea ce trăim astăzi ca experienţă are vreo legătură cu versetul de mai sus? Oare Conştienţa Hristică a coborât în inimile şi în minţile celor mai pragmatici dintre noi, scopul fiind acela de a ne ajuta să identificăm minciunile vieţii?

Dacă ţi-au plăcut întrebările mele sau dacă ţi-au deschis apetitul pentru a cunoaşte mai mult, dacă crezi despre tine că eşti o persoană stăpână pe propriile alegeri, una ce nu aşteaptă alinarea de la învăţători, doctori, psihologi, politicieni sau de la preşedintele ţării, te invit să descoperi cum să devii propriul tău sprijin. Citeşte seria Vorbind cu Dumnezeu şi te asigur că te vei vedea altfel, mă vei vedea altfel, iar, în cele din urmă vei vedea lumea altfel.

O zi cât mai plăcută şi, nu uita, fiecare zi este un miracol!

posts100 copy

Nu credeam vreodată că voi întâlni atâția oameni minunați. De fapt, o lungă perioadă de timp am crezut că nu există astfel de oameni!

21 Decembrie 2014

Am reuşit să strâng aproape 200 de Oameni Minunaţi la prima ediţie a evenimentului Dăruind, vei dobândi şi tu (vezi articolul aici), timp în care fundaţiile şi asociaţiile reuşeau să convingă mai puţin de zece persoane să participe la un eveniment caritabil.

Am fost contactat de mai multe persoane care activează în domeniu, cu ocazia organizării evenimentului. Dar majoritatea dintre posibilii colabo-ratori nu au înţeles un lucru cât se poate de simplu: Lumea asta nu are nevoie de buni samariteni, care să ceară unora şi să ofere altora! Oamenii au nevoie de oameni nu de vedete sau de eroi.
Fiecare om poate să ofere sprijin aproapelui său şi astfel, reţeaua se va extinde. Să nu transformăm generozitatea într-o meserie sau să cerem bani în schimbul eforturilor depuse!
Din nefericire nu deţin relaţii la care majoritatea dintre ei s-au aşteptat ca să deţin. Tot ceea ce am realizat până acum am realizat de unul singur. Relaţiile mele sunt inimile oamenilor. Pe aceasta m-am bazat încă de la început! Oamenii trebuiesc „lucraţi“ la inimă nu la portofel!
Plăcerea mea devine şi mai mare atunci când văd copii de unsprezece, doisprezece ani că se înscriu la eveniment, vreme în care părinţii lor trec nepăsători peste aceste articole.

Alătură-te campaniei Dăruind, vei dobândi şi tu! şi devino unul dintre cei ce au contribuit la clădirea Noii Ere în care umanitatea se pregăteşte să păşească cu succes! (Vezi istoricul primei ediţii).

Când eram în clasa a doua am realizat cât de mult înseamnă să poţi să dăruieşti. E posil ca încă de pe atunci să fii înfiinţat de fapt acest proiect, însă fără să îmi dau seama.
La mine în şcoală venea, zilnic, un băiat amărât, puţin mai încet la minte decât ceilalţi copii şi care nu avea niciun prieten. Devenise chiar un prilej de amuzament pentru majoritatea elevilor, de toate vârstele.
Băiatul despre care îţi vorbesc era cu patru ani mai mare decât mine, iar din acest motiv nu am putut să intru niciodată în vorbă cu el. Dar într-o zi am avut prilejul să ne îndreptăm împreună către casă.
Mergeam fără să vorbim şi în tot acest timp îl priveam uimit: puloverul lui era rupt la mâneci, pantofii erau tociţi şi plini de noroi, iar caietele le căra într-o pungă.
Ajungând acasă, plângând în hohote, am realizat că nu pot să rămân nepăsător în privinţa situaţiei lui. Am rugat-o pe mama să îi pregătească ceva de mâncare. Apoi am luat un ghiozdan mai vechi, pe care nu îl mai foloseam şi câteva haine de la fratele meu mai mare, pe care a doua zi i le-am dăruit plin de entuziasm. Am observat zâmbetul lui şi atunci mi-am dat seama că tocmai fusesem de ajutor cuiva.
Timpul a trecut şi fiecare an care mă întâmpina aducea schimbări pentru mine…
Şi iată-mă ajuns dar la vârsta de 28 de ani, plimbându-mă îngândurat, în drumul meu spre casă, când, dintr-o maşină părăsită, plină cu pături şi gunoaie, plus un miros îngrozitor, iese un bărbat murdar, cu unghiile mai lungi de un centimetru şi cu barba până la piept, ţinând în mână o pungă cu doze de aluminiu pe care intenţiona să le ducă la centrul de colectare pentru materiale reciclabile.
Acel bărbat dormea într-o maşină părăsită, în plină iarnă, şi supravieţuia cu sumele primite pe dozele adunate din coşurile cu gunoi de pe margi-nea drumului. Mi s-a făcut milă de el, apoi l-am întrebat, cu jumătate de gură, dacă are nevoie de bani… Apropiindu-mă de el, genunchii mi s-au înmuiat, era acelaşi băiat pe care l-am cunoscut şi ajutat în copilărie. Trecuseră exact 20 de ani de atunci, dar ochii lui au rămas neschimbaţi! Am plâns din nou şi, am ales să mă implic mai mult decât o făcusem.
În scurtă vreme tânărul a fost spălat, îmbrăcat şi încurajat să se întoarcă în casa din care fusese dat afară pe nedrept.

„O viață în care nu oferi, una pe care vrei să o trăiești doar
pentru tine însuți, nu merită trăită!

source: Alberto Bacoi 

Învaţă-ţi copilul să fie liber şi creativ!

Demonstrează-i prin fapte, comportament sau soluţii în gândire, faptul că viaţa este mai mult decât un miracol, este fericire, prin natura ei.
Viaţa este mai de grabă un joc al fericirii, iar cu toţii ne aflăm acum aici ca să ne jucăm cu viaţa.
Învaţă-ţi copilul că toţi cei ce încearcă să îi impună să fie cum e lumea, sunt mai mici decât el. Aceştia au de străbătut o cale extrem de lungă pentru a ajunge la eliberarea pe care viaţa le-a pus-o la dispoziţie, cea pe care ei nu o cunosc şi nu o pot atinge. Viaţa nu este o închisoare ci este un teren de joacă, un supermarket în care ţi s-au pus la dispoziţie uneltele cu ajutorul cărora să creezi cea mai fabuloasă experienţă a ta.

În primul rând nu există legea atracţiei ci legea creaţiei. De altfel, eşti o fiinţă creatoare ci nu un magnet, care să atragă bani, maşini şi femei, din cosmos, sau cu ajutorul căruia să devii al doilea Mark Zuckerberg
peste noapte, prin puterea minţii. În cosmos nu există aşa ceva, nimeni nu are nevoie de asta! Aşadar? De unde tot încearcă „maeştrii“ să te convingă că le atragi?
Realitatea este următoarea:
Ţi s-au dat uneltele prin care îţi poţi modela viaţa. Credinţa în capacită-ţile tale şi încrederea în conexiunea cu universul care te-a creat, te vor determina să faci minuni.
Eu am făcut deja, iar ele se pot vedea din cosmos!
Uneltele prin care îţi re-creezi realitatea care a fost scrisă, sunt: spiritul creativităţii, ambiţia, intuiţia, discernământul, emoţia, pasiunea, iubirea pentru creaţie, credinţa şi nevoia de asimilare a Adevărului de care te-ai separat prin naşterea ta aici. Toate elementele enumerate formează puterea creatoare prin care îţi poţi modela viaţa, în mod inconştient sau în mod conştient controlat!
Repet, tu nu atragi nimic din cosmos ci îţi re-creezi realitatea care a fost scrisă! Ultima afirmaţie este foarte importantă. Aceasta te determină să înţelegi de ce te afli acum aici, cât ai realizat sau cât ai irosit.

Iată câteva idei constructive pentru părinţi şi copii, de toate vârstele:

1). Nu impune copilului tău să meargă la facultate ori să obţină cele mai bune rezultate! Ci îndrumă-l să o facă doar atunci când alege, el singur, asta. Una sau zece pregătiri avansate şi în domenii diferite, nu te învaţă să lucrezi pentru tine, ci te învaţă să lucrezi pentru alţii ca să supravieţuieşti.
Atunci când sistemul lor se schimbă sau, pur şi simplu, nu vor mai avea nevoie de serviciile tale tu încetezi să mai exişti. De fapt, tu nu ai existat niciodată ci ai făcut eforturi imense ca uriaşii celor mai mari companii să existe!

Eşti pe cale de a întâlni cea mai înaltă formă de Adevăr, aici,
citind Cuvintele mele.

Cea mai mare minciună a societăţii de „vârf“ a fost să implementeze ge-neraţiilor actuale în conştientul inferior gândul că cel mai slab dintre oameni, deci cel mai uşor de influenţat, cea mai perfectă clonă, cel care se opune sistemului cel mai puţin ori deloc, e cel demn de admiraţie ori
de apreciat dintre oameni.
Se presupune că el ar fi un exemplu pentru ceilalţi. Din acest motiv este premiat periodic de stat ori de companiile private, sfârşind din nefericire la o vârstă prematură, după o viaţă de om irosită pentru 2000 de lei sau mai puţin pe lună, viaţă în care acela nu a existat!
„Aşa ceva niciodată“, voi spune copiilor mei! Doar un nebun ar putea să creadă că o astfel de viaţă reprezintă una de succes. Dar, stai! Mai bine de şase miliarde de oameni îşi îndeamnă urmaşii către destinaţia pre-zentată, crezând că este singura soluţie. Cu smerenie îţi spun, aceasta nu este o soluţie pentru a „câştiga“ viaţa ci este resemnarea prin care îţi îndemni copilul să renunţe la ea.

2). Nu introduce în „programul“ de formare al copilului tău sistemul pe care eu îl numesc educaţie aplicată! Tot ceea ce va încerca să facă din clipa în care îi vei limita acţiunile (deci se va simţi controlat), va fi să îţi demonstreze că este liber chiar şi dacă va fi nevoit să o facă pe ascuns, un timp.

Eu, personal, provin dintr-o familie care a procedat astfel, dintr-un mediu în care s-a procedat în acelaşi fel (o instituţie de învăţământ obligatorie).
Mai mult de 90% din cercul meu de cunoştinţe (prieteni), inclusiv eu, ne-am irosit jumătate din viaţă încercând să demonstrăm părinţilor, mediului şi sistemului de învăţământ că nu ni se poate impune, că stă în natura noastră ca să fim liberi!
Dacă nu eram nevoiţi să procedam astfel, în cei 20 de ani „pierduţi“ ne puteam bucura de viaţă.
Acum, o Voce tocmai mi-a şoptit, spunându-mi că dacă nu cunoşteam închisoarea nu aş fi putut aprecia vreodată preţul libertăţii! De aceea îmi iubesc viaţa, chiar şi cele mai negre evenimente pe care aceasta mi le-a oferit. Dar stai!

Eu le-am creat pe toate, cu scopul de a mă conduce înspre
aici unde am ajuns astăzi.

Majoritatea prietenilor despre care ţi-am vorbit, au fost distruşi prin acest mod, chiar de către părinţii, învăţătorii sau de sistemul actual, ce susţine că lucrează pentru şi în folosul nostru.
Unii s-au stins pe calea consumului de substanţe creatoare de vise. Alţii au refuzat să mai trăiască o astfel de viaţă pur şi simplu, iar, cei puţini la număr, care „au reuşit“, sunt condamnaţi să achite cel puţin un credit, pe o perioadă de 20 sau 30 de ani, pentru a trăi o viaţă mediocră, moartă şi pe care nu aş dori să o trăiesc vreodată.

3). În vreme ce discutam cu o iubită prietenă despre activitatea mea din prezent, dintr-o dată a căzut pe gânduri, m-a oprit şi mi-a zis:
„Nu pot să cred ceea ce aud! Eu am terminat o facultate, alţii mai multe, şi lucrez pentru 900 de lei pe lună, alţii pentru 1600 lei. Iar tu, în schimb, cu liceul neterminat, câştigi mai bine de 2600 de lei în trei săptămâni, în românia?“
Sigur! Chiar aşa cum auzi! Eu am ales să lucrez pentru mine, nu pentru alţii, oricât de greu mi-ar fi în ceea ce lucrez.
Cine ţi-a spus că dacă vei termina o facultate vei avea succes?
„Toată lumea“, a răspuns mâniată.
Înţeleg. Şi cine ţi-a putut garanta reuşita?
„Nimeni“ a răspuns ea, trântindu-şi telefonul de asfalt.
Tot  ce am realizat de mai bine de trei ani încoace, respectiv: publicarea cărţilor, crearea acestui blog plus promovarea lui, ba chiar şi paginile pe saiturile de socializare, au fost susţinute din fonduri proprii… Eu nu vând nimic, ofer gratuit! Ba chiar investesc în asta. Dacă aş analiza fluctuaţiile financiare ale acestui proiect, aş spune că în 3 ani de zile mi-au adus un profit de 300 de lei, timp în care eu am investit aproape 3000 de lei până astăzi.

4). Nu deveni indiferent faţă de copilul tău, indiferent de „problemele“ pe care le întâmpini sau de grijile care îţi macină bucuria faptului că deţii o familie. Tu nu ai probleme şi niciodată nu ai avut aşa ceva. Problema ta reală este uitarea de a te bucura de familia ta, o adevărată comoară vie, vreme în care ţi-ai lipit mintea de obiecte neînsufleţite, asigurări, mofturi şi taxe peste taxe.
Şi, nu eşti obligat să străbaţi Bucureştiul în fiecare zi cu automobilul tău de tip SUV, care îţi consumă jumătate de rezervor pe această distanţă şi la volanul căruia pierzi mai mult de 3 ore zilnic pe străzile capitalei. Aceasta e doar o alegere a ta! Apoi te întorci seara iritat, îi oferi copilului tău o sumă de bani doar ca să nu îi auzi vocea şi, zbieri către femeia pe care o „iubeşti“, zicând: „Cum nu îi arăt că îl iubesc? Tocmai ce i-am dat un milion!“

5). Tot confortul după care tânjeşti, gândit şi creat de lumea în care te-ai născut, are scopul de a lucra împotriva ta. Odată ce te-ai convins că în realitate tu nu ai nevoie de nimic, odată ce începi să percepi lucrurile la valoarea lor reală, viaţa începe să te invadeze cu bucurie şi inevitabil, cu lucrurile menite să îţi ofere confortul necesar pe durata şederii aici.

Pe când aveam doar nouăsprezece ani şi am obţinut permisul de condu-cere, mi-am dorit atât de tare o maşină personală încât, am fost gata să fac aproape orice pentru a obţine una. Dar cu cât mi-am dorit-o mai tare cu atât a devenit mai greu de obţinut. În cele din urmă, când răbdarea mea ajunsese la final, prin minte mi-au trecut tot felul de gânduri (soluţii) finale pentru a obţine o maşină, cum ar fi să îmi vând un rinichi (ideea m-a sedus văzând la TV o persoană ce a încasat 10 mii de euro donând unul şi a continuat să trăiască), sau să mă apuc de videochat o perioadă (până când mă pun pe picioare).
Din fericire nu am făcut nimic din tot ce mi-a trecut prin minte, au rămas doar gânduri respinse. A urmat o perioadă de cădere în viaţa mea, apoi Eliberarea! Dar sigur că am avut trei maşini personale de atunci şi până astăzi, de care m-am bucurat la fel de tare ca atunci când eram gata să mă vând pentru a îmi cumpăra… Astăzi nu mai am nevoie de aşa ceva! Însă dacă mi-aş dori, mâine m-aş duce ca să o achiziţionez. 🙂

6). Nu impune copilului tău pe cine şi când să iubească, sau când să se ferească de iubire, minţindu-l că încerci să îl protejezi de fapt! Tu nu ştii ce e iubirea! Iar de fiecare dată când vei crede că şti ce este iubirea, aminteşte-ţi cuvintele acestea: „Cum nu îmi iubesc copilul? Nu i-am dat un milion?“ Această judecată nu este iubire ci ignoranţă faţă de cea mai preţioasă fiinţă din viaţa ta.

7). Construieşte-ţi un program pe care să îl respecţi şi în felul acesta vei obţine rezultate bune în viaţă! Organizează-ţi activităţile (devin-o robot!). Depăşeşte-ţi limitele! Lucrează până cazi din picioare, la propriu! Eşti o fire puternică! „Asigură-ţi“ viitorul şi luptă pentru a obţine fericirea! Nimic mai fals!
Nu ai nevoie de un program pentru a îţi îmbunătăţii viaţa. Spre deosebi-re de o maşinărie, care este programată, ţi s-a dat o minte. Cu ajutorul minţii poţi comunica verbal cu ceilalţi, poţi lua decizii ori poţi decide ce îţi place şi ce nu.
Azi te poţi simţi entuziasmat să faci un anumit lucru, iar mâine vei fi liber să faci cu totul altceva.

Organizarea activităţilor exterioare creează haosul interior!

Ştiu. Ceea ce citeşti crezi că sunt doar cuvinte. Prin urmare, încearcă să te organizezi, să te trezeşti la aceeaşi oră în fiecare zi (din obligaţie), mănâncă acelaşi lucru ori îmbracă-te la fel, comportă-te la fel, impune-ţi standarde de personalitate (orgoliu) şi de partener, aspiră la o viziune a „perfecţiunii“ limitate şi la sfârşitul vieţii mă vei contacta ca să îmi spui că am avut dreptate. Dar în vremea aceea, din fericire, eu nu voi mai fi aici!

De ce sa nu impui copilului tau

Viaţa este mai mult decât un miracol, este fericire prin natura ei.
Viaţa este mai de grabă un joc al fericirii, iar cu toţii ne aflăm acum aici ca să ne jucăm cu viaţa
“.

source: Alberto Bacoi

 

Mihăiţă: Tati! De ce sărbătorim în fiecare an Crăciunul şi ce semnificaţie are de fapt, din moment ce treaba cu „moş crăciun“ e doar o minciună?
Tatăl: Se presupune că în data de 25 Decembrie s-a născut un om care a făcut lucruri importante.
Mihăiţă: Ce fel de lucruri a făcut de a determinat o întreagă planetă să Îi sărbătorească ziua de naştere?
Tatăl: A avut puteri supranaturale, cred!
Mihăiţă: Îl chema Crăciun?
Tatăl: Hm… în niciun caz! Din câte ne-au povestit părinţii noştri, Acel om s-a numit Isus din Nazaret. Abia acum stau şi realizez că nici de Numele Hristos nu mai suntem siguri.
Mihăiţă: Am auzit de Isus Hristos. Ne-a spus la şcoală despre El. Cică ar fi fost Fiu de Dumnezeu, iar, din acest motiv, toţi oamenii sunt obligaţi să se închine oamenilor, bisericilor ori tablourilor. Au făcut o groază de bani din asta. Eu nu o sa fac aşa ceva niciodată! Iar, în legătură cu puterile supranaturale, să fim serioşi! Nu cred că mai există cineva care crede în superman în ziua de astăzi. Acestea sunt doar poveşti.
Tatăl: La asta m-am gândit şi eu. Totuşi, nu vrem ca să o dezamăgim pe mami. Îţi aminteşti ce mult ai plâns atunci când ai aflat că nu există „moş crăciun“?
Mihăiţă: Da. A fost prima mare dezamăgire pe care am simţit-o. Iar, asta m-a convins că trăiesc într-o lume construită pe minciună.
Tatăl: Ei bine, la fel o să simtă şi mama dacă îi spunem că, Acest Hristos
este doar o altă formă de control, a celor care au vrut să subjuge lumea.

După câteva minute copilul nerăbdător, o întâmpină pe a lui mamă, apoi
o întreabă:
Mihăiţă: Mama, mama! Tu chiar crezi că a existat Isus Hristos? Crezi că a vindecat ologi, orbi ori a mers pe apă, aşa cum a făcut acel nene de la televizor?
Mama: Sigur că a existat, să nu mai spui aşa ceva niciodată! Hristos este Dumnezeu şi, vrea ca toţi oamenii să se închine Lui! Tu eşti mic acum şi habar n-ai de greutăţile vieţii! Doar prin El putem fi mântuiţi!
Mihăiţă: Ce înseamnă să fim mântuiţi? De ce nu ne-am născut mântuiţi? Cine se joacă cu noi?
Mama: Nu avem de unde să ştim asta!
Mihăiţă: Dar Isus s-a născut ca un om normal sau era deja un „zeu“ încă din pântecele mamei Lui?
Mama: Isus a fost Dumnezeu şi a putut să facă orice.
Mihăiţă: Atunci care mai este meritul Său de om, din moment ce a trişat, foamea, durerea, suferinţa sau singurătatea, neavând efect asupra Lui? Pentru ce Îl mai lăudăm? Nu poţi să mă obligi să iubesc pe Cineva câtă vreme nu L-am cunoscut, oricine ar fi fost Acela! Chiar în Biblie scrie să nu îţi faci idoli!
Mama: Aşa este, ai dreptate. Nimeni nu ştie Adevărul. Noi credem ceea ce ne-au spus oamenii şi facem doar ce vor ei să facem, întreaga viaţă. Fiindcă noi nu ştim, doar Dumnezeu ştie! El mai întâi o să ne ierte, apoi o să vină şi o să ne spună.
Mihăiţă: Şi treaba asta au spus-o tot oamenii, aşa este?
Mama: Aşa este. Doamne ajută! A murmurat femeia descurajată.
Mihăiţă: Deci, nimeni nu ştie nimic cu adevărat! Ba o şi recunosc! Totuşi fiecare îţi impune ceea ce este corect sau incorect să faci sau să fii, aşa este?
Tatăl: Din nefericire ne-am transormat într-o lume plină de judecători, de avocaţi şi analişti politici ori revizuitori ai istoriei bazată pe mitologie şi pe neadevăr. Trăim într-o lume în care toţi îşi dau cu presupusul. Asta ţi-am spus-o fiindcă eşti pornit să afli Adevărul despre lume.
Mihăiţă: Există un om pe internet care susţine că deţine Adevărul despre această lume. Aş vrea să-l întreb despre Isus Hristos, dacă a existat sau
dacă nu. Daţi-mi voie să aflu mai multe. Aleg să nu mă las păcălit!
Tatăl: Ha ha, ha! Altul care cunoaşte Adevărul? Şi acesta de unde a mai apărut?

[…] A doua zi copilul a venit plângând, la bucătărie, i-a chemat pe părinţi alături şi le-a spus:

Mihăiţă: L-am întrebat pe omul acela de Isus şi despre Adevărul real despre lume şi mi-a confirmat că totul a fost doar o minciună, o formă de control asupra maselor, care a înlocuit o formă de control mai veche asupra maselor şi tot aşa. Ci singurul lucru pe care a putut să mi-l spună despre Isus Hristos este că, a existat cu adevărat un om cu Numele Isus din Nazaret, care a fost exact ca mine. Un om care a râs, a plâns, care a simţit foamea şi durerea. A fost încurajat de părinţi Săi şi, a fost certat de către ei. Şi-a pus întrebări despre viaţă şi sigur că a primit răspunsuri.
El nu a făcut rău nimănui! Însă, din invidie, oamenii au ales să Îl omoare!
Mama: Ţi-a confirmat faptul că a făcut „minuni“ sau că miracolele au fost adevărate? Cum a putut dovedi?
Mihăiţă: A spus că: Cea Mai Mare Minune săvârşită de Isus a fost aceea că i-a iubit pe oameni mai mult decât pe Sine şi apoi a învăţat o întreagă planetă ce înseamnă iubirea ori sacrificiul. I-a iubit pe cei care au trăit pe pământ înainte de El, pe cei care au trăit împreună cu El, dar şi pe aceia care s-au născut pe pământ după plecarea Sa. Asta înseamnă de fapt mântuirea! Mântuirea înseamnă să poţi să iubeşti oamenii chiar şi atunci când ei caută să te omoare! Apoi mi-a spus ca Isus nu s-a născut pe 25 Decembrie, ci se naşte în fiecare zi, iar astăzi tocmai S-a născut în mine. Dovada că Isus a existat şi că a creat Adevărul real despre lume este faptul că ceva m-a împins să îmi pun aceste întrebări încă de la o vârstă foarte fragedă. Iar dacă Isus Hristos nu ar fi existat, eu nu doar că nu-mi mai puneam aceste întrebări sau că nu puneam la îndoială existenţa Lui
ci, nici nu puteam deveni conştient vreodată de faptul că exist.

Să aveţi un sfârşit de an minunat!

„Cea Mai Mare Minune săvârşită de Cineva vreodată a fost aceea de a-i iubi pe oameni mai mult decât pe Sine, apoi a învăţat o planetă întreagă ce înseamnă iubirea ori importanţa sacrificiului“.

source: Alberto Bacoi

%d blogeri au apreciat: