Mă plimbam printr-o dimineață de poveste, una prin care de mult nu mai pășisem, însă acum retrăiam cu entuziasm emoția emisă de aceasta.
Sentimentul care mă copleșise, pășind prin cețoasa dimineață de octom-brie, mi-a fost recunoscut în grabă. Totuşi, îmi amintesc să îl mai fi simțit poate doar urmărind filme romantice de genul „The Lake House“, în fața laptopului meu care mă privește de la mai puțin de un metru distanță,
timp de zece ore pe zi, în fiecare zi! Acum, însă, puteam trăi sentimentul meu. Îl puteam gusta, respira, vedea, asculta și atinge.

Exploram o pădure deasă, cu copaci cu trunchiul gros iar sub cizmele de cauciuc pocneau bețele crengilor uscate, ce căzuseră poate de mai bine de cinci ani, vreme în care mi-au așteptat venirea, ca să mă bucure și să mă uimească cu priveliştea pe care cu o experiență de miliarde de ani în urmă au creat-o.
Cu adevărat imaginea în care mă aflam era demnă de aplaudat și totuși, călcam cu grijă, de teamă să nu stric pictura. Mă jucam, în interiorul unui tablou în care fiecare frunză era așezată la locul ei, însă nu doream să
modific din neatenție ceva. Cu toate astea, mă uitam ca bezmeticul după ciuperci. Pe acelea le-aș fi adunat considerându-le drept răsplată pentru vizita pe care tocmai o făceam naturii.

Totul era umed în jur. Razele soarelui abia că se zăreau, printre crengile copacilor cu frunze uscate, ruginii. Ieșind la marginea pădurii, am întâlnit un lac. Însă când m-am apropiat de acesta, am realizat că mă aflu într-o intersecție de lacuri. O ceață deasă se ridica deasupra acestor lacuri, de parcă eram în paradis. Știam că în fața mea este o apă, însă nu vedeam până unde se întinde. Simțeam că mă aflu în mijlocul oceanului.
Uitându-mă înapoi, spre drumul de pământ pe care venisem și care abia putea fi observat datorită ceței dese, care nu dădea semne că s-ar simți completă în absența mea, mi-am amintit de ulița pe care îmi toceam ciz-mele, în copilărie, într-un sat ascuns de dealuri şi în preajma sărbătorilor de iarnă. Tot ceea ce lipsea aici era mirosul fumului, poleiul ori luminițele ferestrelor împodobite cu decorațiuni de Crăciun.

„Scopul vieţii este de a face bătăile inimii să se potrivească cu ritmul Universului, să îţi armonizezi propria natură cu Natura“.

source: Joseph Campbell